Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Celebrul scriitor Mario Vargas Llosa, în România

Publicat in Ziua Veche, duminică 19 mai 2013 ·

Celebrul scriitor Mario Vargas Llosa, care a obţinut în 2010 Premiul Nobel pentru Literatură, a sosit, duminică, la Cluj-Napoca, unde va rămâne timp de trei zile, urmând ca luni să primească din partea Universităţii Babeş-Bolyai, care i-a lansat invitaţia, Titlul de Doctor Honoris Causa.

Duminică seară, în Sala Mare a Teatrului Naţional Cluj, 928 de persoane vor vedea premiera piesei “O mie şi una de nopţi”, regizată de Andreea Iacob, împărţind sala cu celebrul scriitor, scrie Mediafax. Piesa, în traducerea Luminiţei Voina-Răuţ, este o adaptare a lui Mario Vargas Llosa după poveştile Şeherezadei.

Luni, în Aula Magna a Universităţii Babeş-Bolyai va avea loc ceremonia de decernare a Titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai, “Laudatio” fiind concepută şi susţinută de către profesorul Corin Braga, decanul Facultăţii de Litere şi directorul Centrului de Cercetare a Imaginarului de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

“Llosa este unul din cei mai importanţi scriitori contemporani, a fost nominalizat ca unul din cei mai importanţi 20 de intelectuali din lume. Dincolo de această recunoaştere internaţională, el este un mare scriitor, care nu are nevoie de niciun premiu ca să îşi arate valoarea, citindu-i pur şi simplu cărţile. Humanitas şi alte edituri au tradus Llosa, aproape toată opera sa este tradusă în româneşte, de aceea cred că este foarte important ca un asemenea scriitor să se întâlească cu studenţii, care învaţă, îl folosesc ca materie de studiu, Faptul că Llosa vine la Cluj este o onoare pentru noi, o bucurie, o întâlnire cu literatura de mare calitate, cu unul din clasicii în viaţă ai literaturii”, afirmă Corin Braga.

Marţi, la ora 12.00, în sala “Mihai Eminescu” a Facultăţii de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai, este programat dialogul cu Gabriel Liiceanu, “Am putea trăi fără să evadăm în ficţiune”,

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coloana oficială care îl trasporta pe Viktor Orban implicată într-un accident rutier în Germania. Un poliţist a murit

Mediafax acum 4 ore
Un ofiţer de poliţie în vârstă de 61 de ani a murit luni, iar un altul a fost grav rănit în timpul unui accident rutier. Ei îl escortau pe prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, în urma deplasării sale pentru a urmări echipa naţională a Ungariei în

Vremea la Constanța, pentru 25 iunie 2024

Ziua Constanta acum 5 ore
Vremea la Constanța pentru 25 iunie 2024 aduce cu ea o temperatură de 27°C, fără precipitații, umiditate de 55% și vânt cu o viteză de 19 km/h. Perfect pentru a te bucura de o zi plină de soare și distracție la plajă! Se anunță un cer parțial înnora

Alina Gorghiu, despre „sfaturile” ÎPS Teodosie: Derapaj inacceptabil

Mediafax acum 9 ore
„<Sfaturile> ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, date la un post de radio unei femei care se plângea că soţul o abuzează psihologic reprezintă o dovadă crasă de lipsă de respect şi de empatie pentru victimele violenţei de orice tip, dar mai ales

Caraş-Severin: Trei tineri arestaţi pentru tentativă de omor / Au lovit un cunoscut în cap cu bâte, pe o stradă din Caransebeş

News.ro acum 3 ore
Trei tineri au fost arestaţi pentru tentativă de omor, fiind acuzaţi că au lovit un cunoscut în cap cu bâte, pe o stradă din Caransebeş. ”Astăzi, 24 iunie, 3 tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 29 de ani, din Caransebeş, au fost arestaţi preventiv

Poliţia germană a arestat doi bărbaţi care au încercat să şantajeze familia pilotului de Formula 1 Michael Schumacher

Mediafax acum 4 ore
Doi bărbaţi au fost reţinuţi după ce au fost acuzaţi că au încercat să şantajeze familia legendarului pilot de Formula 1 Michael Schumacher. Starul Formulei 1 nu a mai avut nicio apariţie publică de când a suferit o leziune cerebrală gravă într-un a

Furtună în judeţul Gorj / Meteorologii au emis cod roşu

News.ro acum 4 ore
Meteorologii au emis, luni seară, avertizare cod roşu de furtună pentru localităţi din judeţul Gorj. Potrivit ANM, de la ora 22:00 până la 22:45 este cod roşu în judeţul Gorj: Târgu Cărbuneşti, Bustuchin, Roşia de Amaradia, Prigoria, Albeni, Berleşt

Rareș BOGDAN îl contrazice pe Mircea Coșea, în privința unei potențiale crize economice: „Dacă crește o singură taxă PNL pleacă de la guvernare”

Gandul acum 7 ore
Profesorul Mircea Coșea a comentat evoluția economică a României, din ultima perioadă, precizând că recenta creștere a veniturilor, implementată de actualul Guvern, va genera o criză acută în viitor. Rareș Bogdan promite, însă, că PNL va ieși de la

UPDATE - Un incendiu de vegetaţie a izbucnit pe A2 Bucureşti-Constanţa / Vizibilitate redusă / Traficul a fost oprit / Circulaţia feroviară este afectată - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Un incendiu de vegetaţie s-a manifestat în proximitatea autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa, la kilometrul 34, în zona localităţii Fundulea, judeţul Călăraşi. Din acest motiv, vizibilitatea a fost redusă, astfel că traficul rutier a fost oprit, fii

Ce spune Denis Drăguş despre o remiză de salon cu Slovacia: „Nu ne interesează discuţiile, noi pregătim meciul ca să câştigăm”

Mediafax acum 4 ore
Denis Drăguş, atacantul echipei naţionale de fotbal a României a prefaţat luni partida cu Slovacia de la Euro 2024, într-o conferinţă de presă organizată în cantonamentul tricolorilor. Întrebat despre zvonurile privind o remiză de salon cu Slovacia,

Arhiepiscopia Tomişului, după ce ÎPS Teodosie a sfătuit o femeie abuzată psihologic de către soţ să îşi ducă crucea: Aprecierea unui abuz o face legea statului. El a oferit o soluţie strict duhovnicească

News.ro acum 5 ore
Arhiepiscopia Tomisului a afirmat în legătură cu declaraţia Înalt Prea Sfinţitului Teodosie, care sfătuise o femeie abuzată psihologic de soţ să îşi ducă crucea şi să nu se despartă, că aprecierea unui abuz o face legea statului şi că ÎPS Teodosie a

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
vin.

19°/34°
Iasi
acum

19°
mar.

16°/24°
mie.

16°/28°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/27°
joi

17°/25°
vin.

17°/28°
Timisoara
acum

20°
mar.

19°/34°
mie.

19°/35°
joi

19°/31°
vin.

18°/25°