Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autoritãtile au actionat gresit în cazul copiilor de la Râsesti

Publicat in Vremea Noua, luni 20 mai 2013 ·

RIDICOL Chiar dacã le era mai simplu sã cearã ajutorul primãriei pentru a rezolva situatia celor doi copii de la Râsesti, asistentii social au apelat la sprijinul jandarmilor care, dotati ca pentru o intervenetie de fortã majorã, au bãgat spaima în bietii copii. Modul cum au procedat asistentii însotiti de jandarmi a stârnit indignarea primarului comunei care a caracterizat actiunea acestora ca fiind una lipsitã de profesionalism.

Joi, 16 mai, asistentii sociali de la Protectia Copilului Vaslui s-au deplasat în localitatea Râsesti, pentru a pune în aplicare o ordonantã de scoatere din familie a doi frati pe motiv cã nu are cine sã-i îngrijeascã atâta timp cât mama lor este plecatã de multi ani la muncã în strãinãtate, iar tatãl lor este bolnav psihic. Asistentii au venit la fata locului însotiti de jandarmi, reprezentanti ai Prefecturii si de executorul judecãtoresc. Vãzând atâtia oameni în curtea lor, care vroiau sã-i ia din sânul familiei, reactia celor doi fratiori de a se urca pe casã a fost una fireascã, ei nevrând sã-si pãrãseascã tatãl bolnav, chiar dacã li s-a explicat cã vor avea parte de un trai mai bun. Primarul comunei Drânceni, Gelu Pecheanu, a reactionat vehement la felul cum au actionat asistentii sociali, fiind nemultumit de faptul cã nu au cerut ajutorul primãriei, iar prezenta jandarmilor a considerat-o total nejustificatã. “Modul cum au actionat cei de la Protectia Copilului este nefiresc. Nici mãcar nu s-au deranjat sã ne contacteze pentru a colabora, deoarece asa se procedeazã în astfel de situatii. Nu înteleg de ce a fost necesarã si prezenta jandarmilor întrucât au avut de-a face cu o familie total inofensivã. Pânã la urmã este vorba despre situatia unor copii minori si un tatã bolnav, nu de o rãfuialã între clanuri sau alte cazuri majore pentru a fi prezenti jandarmii. Atâta multime în curtea lor nu a creat decât panicã, chiar

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum o ora
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum o ora
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 24 minute
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 2 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 4 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum o ora
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 2 ore
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Portocaliu și Cod Galben

Botosani News acum 40 minute
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit: Cod portocaliu, de joi, de la ora 18:00, până vineri, la ora 12:00; Cod galben, vineri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scu

Vremea

București
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

26°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°