Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul ministru Jerome Cahuzac a transferat în Franţa banii deţinuţi ilegal în străinătate

Publicat in Capital, duminică 19 mai 2013 ·

Fostul ministru francez al bugetului, Jerome Cahuzac, a afirmat, într-un interviu ce urmează să apară duminică în cotidianul regional La Dépêche du Midi, că a transferat în Franţa sumele de bani deţinute în străinătate fără să le fi declarat şi că a renunţat să mai candideze pentru un loc de parlamentar.

"Am repatriat sumele aflate în litigiu. Sunt în Franţa la dispoziţia justiţiei. Îmi voi achita datoria. Şi voi dona restul, dacă există, operelor de binefacere din arondismentul Villeneuve", a declarat Cahuzac în interviul amintit.

Jerome Cahuzac a fost constrâns să părăsească guvernul la 19 martie şi să recunoască existenţa pe numele său a unui cont bancar în Elveţia, transferat apoi în Singapore, după ce a negat luni întregi acest lucru. Ulterior, el şi-a anunţat demisia din Adunarea Naţională de la Paris.

Într-o mărturisire televizată, la 16 aprilie, el a menţionat că valoarea conturilor se ridica la 600.000 de euro, după cum le-a declarat magistraţilor care anchetează aceste fonduri.

În interviul amintit, Cahuzac a mai anunţat că renunţă să se mai prezinte la alegerile legislative parţiale de la 16 şi 23 iunie din departamentul Lot-et-Garonne, în sud-vestul Franţei.

"Nu voi candida. Sper că toată lumea va înţelege şi va respecta această opţiune dureroasă şi care mi-a fost greu de luat", a declarat Cahuzac publicaţiei franceze. În urma acestui anunţ, Partidul Socialist francez va răsufla uşurat, eventualitatea unei candidaturi a lui Cahuzac stârnind fiori reci liderilor acestuia.

Cu toate acestea, fostul ministru a lăsat clar să se înţeleagă că a ezitat mult şi că acuzaţiile de indecenţă a candidaturii sale nu îi motivează decizia.

"A te prezenta în faţa votului universal este indecent sau imoral? S-ar zice că unora le era frică de ce ar fi avut poporul de spus", a spus el.

J

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de SNSPA: „Un politician atipic, care iese din toate tiparele clasice”

Libertatea acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Școala Națională de Studii Politice și Administrative, conform unui comunicat de presă al instituției.

Andrzej Duda: „Ce s-a întâmplat în România este foarte îngrijorător și nu îndeplineşte standardele democratice europene”

HotNews acum 45 minute
Preşedintele conservator al Poloniei, Andrzej Duda, aflat la final de mandat, a criticat într-un interviu publicat joi de Financial Times anularea alegerilor prezidenţiale din România, spunând că acest lucru „nu îndeplineşte standardele democratice

Diana Şoşoacă şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale, purtând mănuşi de box: Ordinul e să fiu respinsă / Nu se poate respinge un om de două ori pentru aceleaşi fapte / Şoşoacă susţine că le-a scris lui Trump, Vance şi Musk

News.ro acum 13 minute
Preşedintele SOS România, Diana Şoşoacă, şi-a depus, joi, candidatura pentru alegerile prezidenţiale, la Biroul Electoral Central. Şoşoacă a purtat mănuşi de box şi a adăugat că nu a venit să lovească pe nimeni, ci să anunţe că ”pumnul românului va

Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie, împuşcat accidental în cap de un coleg

Libertatea acum o ora
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat accidental în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri, potrivit News.ro. Bărbatul participa la un exerciţiu.

S-a aprobat un ajutor financiar de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri mici în 2025

Wall-Street.ro acum 11 minute
Guvernul a aprobat acordarea ajutorului financiar de 800 de lei pentru pensionarii ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, scrie Agerpres. El a spus că impactul soci

Marcel Ciolacu, despre tranzacțiile între rude- „Nu se impozitează“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Marcel Ciolacu a transmis joi, că tranzacțiile între rude nu se impozitează. Acesta a mai precizat că orice venit obținut cinstit se poate transfera liber în familie fără a fi impozitat. 'Vreau să clarific și un subiect de actualitate. Nu impozite

Preşedintele Poloniei cere SUA să mute focoase nucleare pe teritoriul polonez

News.ro acum o ora
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, aflat pe final de mandat, îndeamnă SUA, într-un interviu publicat joi de Financial Times, să transfere arme nucleare pe teritoriul polonez ca măsură de descurajare împotriva unei viitoare agresiuni ruseşti, o sol

Premierul anunţă că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, în debutul şedinţei de Guvern, că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării. ”Tot astăzi, prorogăm până la sfârşitul anului ap

Gândul prezintă – „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”

Cancan acum 51 minute
Jurnalistul Ionuț Cristache se alătură echipei Gândul și din 17 martie poți urmări prima ediție – ‘’Ai Aflat!’’ pe site-ul Gândul și pe canalul de YouTube, Gândul. În fiecare zi, de luni până joi, de la ora 15, fii în mijlocul evenimentelor, alături

Hidrologii avertizează că există riscul producerii unor viituri pe râuri din cinci judeţe şi al unor inundaţii locale/ Codul galben, valabil până vineri la prânz

News.ro acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (I.N.H.G.A) avertizează că există riscul producerii unor viituri pe râuri din cinci judeţe - Maramureş, Bistriţa Năsăud, Suceava, Harghita şi Neamţ - în condiţiile în care meteorologii au pro

Vremea

București
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

6°/10°
Constanta
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

4°/12°
Timisoara
acum

20°
joi

12°/20°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

8°/13°