Emilia Perişan este educatoare de aproape 40 de ani. Are obrajii uşor brăzdaţi de trecerea anilor, dar este în continuare plină de energie şi veselă. Întotdeauna zâmbeşte şi spune că la cei 59 de ani ai săi, în mijlocul copiilor se simte ca la 30 de ani. Face parte din prima promoţie a Liceului Pedagogic din Focşani, din 1974. Fiica unor oameni simpli din satul Mărtineşti, comuna Tătăranu, Emilia Perişan a fost nevoită să se rupă de locurile natale pentru a preda la Popeşti. După ce a schimbat două unităţi de învăţământ, a fost repartizată la Grădiniţa nr.2 din Popeşti, unde predă de 26 de ani. S-a căsătorit, are un băiat şi este împlinită atât profesional cât şi personal.
Reporter: De unde a pornit dorinţa de a alege acest profil?
Emilia Perişan: Când am terminat clasa a VIII-a vroiam să merg la un liceu sportiv, practicam atletismul în clasele V-VIII, mergeam la concursuri cu şcoala. Liceul cu Program Sportiv era tocmai la Galaţi şi atunci, părinţii mei au aflat că s-a înfiinţat Liceul Pedagogic. Dirigintele, părinţii, o doamnă învăţătoare, care este vecina mea, mi-au spus că este o meserie frumoasă. Mie îmi plăcea la şcoală, eram şefa clasei, organizam cu colegele serbări. Îmi plăcea mie să organizez şezători, făceam concursuri, aveam o înclinaţie spre a organiza cu copiii diferite activităţi. După aceea mi-am zis să încerc.
Rep.: V-a plăcut la liceu?
E.P.: Mi-a plăcut foarte mult. Au fost cei mai frumoşi ani: anii de liceu. Am avut nişte profesori deosebiţi, un diriginte foarte apropiat de clasă, de noi. Eram 35 de fete. Am învăţat foarte multe lucruri bune şi ne-am întâlnit şi acum când am dat gradele didactice, tot cu dumnealor. Am avut o domnişoară de practică, domnişoara Calustian, foarte multă experienţă avea. Am învăţat foarte multe lucruri de la dânsa în practica pedagogică. @N_
