O dată pe an, la pescăria din Piaţa Sud se aduce ton proaspăt. Anul acesta, pe lângă mini-tonul tradiţional a apărut şi un exemplar de vreo 10 – 15 kg, pe care l-am apucat doar în fază de felii cam cât o farfurie întinsă mare. Partea de la coadă (cam 30 cm lungime şi cântărind cam 1 kg) rămăsese însă întreagă, aşa că l-am rugat pe măcelar (nu ştiu dacă termenul se aplică şi la pescărie) să-mi felieze bucata respectivă. Am fost inspirat, că dacă ar fi trebuit să fac operaţia aceasta acasă, eu însumi, cred că mi-ar fi luat o grămadă de timp şi de efort. Oricum, secţionarea nu m-a costat nimic în plus peste cei 29,99 Lei/kg (o creştere de 10 Lei/kg faţă de anul trecut – cam mult, nu-i aşa ?).
O felie am pregătit-o clasic (sare, piper, tigaie unsă cu ulei, 3 – 4 minute pe fiecare parte, la foc mediu), în timp ce alteia i-am mai pus nişte condimente şi puţin fenicul. Continuare …