Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii vor fi obligaţi să-şi facă asigurare de malpraxis

Publicat in Ora de Iasi, duminică 19 mai 2013 ·

Ministerul Sănătăţii lucrează la un proiect de lege care îi va obliga pe toţi medicii să-şi facă poliţă de asigurare pentru malpraxis, iar în cazul producerii unei erori medicale, doctorii vor fi nevoiţi să poarte o negociere cu pacientul şi asiguratorul, înainte de a apela la un mediator sau de a recurge la instanţă.

“Devine obligatorie asigurarea atât a medicilor, cât şi a întregului personal medical care este implicat în furnizarea serviciilor de sănătate. La ora aceasta, poliţele de asigurare sunt foarte ieftine ca medie, dar variază de la câţiva euro la câteva sute de euro. Evident că în momentul în care va fi introdusă obligativitatea despăgubirilor civile, asiguratorii vor creşte valoarea poliţelor. Noi sperăm ca prin concurenţă lucrurile să nu ducă chiar la ceva nesustenabil (…) poliţele să poată fi susţinute de medici din salariile actuale, nu din plicuri şi alte foloase suplimentare. Avem discuţii destul de serioase în ce măsură instituţiile care angajează medicii ar putea plăti o bună parte din poliţa de asigurare. N-am reuşit să identificăm încă o anume suma”, a declarat Petru Melinte, reprezentant al ministerului, potrivit Agerpres.

În momentul de faţă doar medicii care lucrează la instituţii care încheie contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate au poliţe de asigurare pentru malpraxis.

“Din păcate, poliţele lor de malpraxis sunt în general la minimum şi se referă doar la daunele materiale care sunt mult reduse în comparaţie cu cele morale. De exemplu, pentru asistenţi poate să fie şi câţiva euro pe an”, a spus Melinte.

Şi secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a atras atenţia, într-o intervenţie video în cadrul unei conferinţe privind medierea în cazurile de malpraxis medical, asupra problemei medicilor neasiguraţi.

“Problema majoră a fost şi este faptul că medicii nu se asigură, iar pacienţii care au pro

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 43 minute
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 57 minute
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 53 minute
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

Cod galben de caniculă în judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu/ Luni, va fi Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, în cinci judeţe unde vor fi temperaturi de 37-40 de grade, şi Cod galben în alte 15 judeţe şi în Capitală

News.ro acum 29 minute
Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de caniculă, valabilă duminică, în judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu. Luni, va fi Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleo

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 13 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 29 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum 2 ore
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°