Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, l-a atacat dur pe premierul Victor Ponta. În ședința conducerii PNL de săptămâna trecută, desfășurată cu ușile închise, ministrul se plângea că a stat să scrie noaptea măsurile despre care ziua se vorbea la Tv. Și ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a avut să-i reproșeze câteva lucruri premierului. Vicepreședintele Norica Nicolai, recunoaște că PNL a devenit o anexă a PSD și spune că rămânerea liberalilor la guvernare constituie un mare dezavantaj. Sursa: CODRIN PRISECARU
1 /.
"Poziţia mea în guvern nu este sprijinită nici de colegii mei pentru că niciodată când se ia o decizie în USL, când se adoptă ceva niciodată nu am fost întrebată, nu am fost consultată. Inclusiv problema cu Ordonanţa de ieri (n.a OUG privind creşterea venitului minim) măcar o întrebare în şedinţă, măcar să întrebe în şedinţă domnule, dar cu Câmpeanu ați discutat?", spunea ministrul Muncii, potrivit pe surse.ro.
"Când s-a luat măsura cu ajutoarele sociale să se facă în două tranşe a fost o ambiţie pentru a nu se lucra pe varianta mea pentru 13 milioane de RON şi ştiti ce se întâmplă - toţi primarii sunt puşi de-a-n boulea să lucreze de două ori, să ia mii de dosare la mână, odată acum în septembrie", a mai spus Câmpeanu.
Întrebată de liderul PNL, Crin Antonescu, dacă nu a fost prezentă la Guvern când s-a discutat despre ordonanață, Câmpeanu a spus că nu, pentru că a fost ocupată cu o acțiune de promovare a României în domeniul muncii.
"Eu am tot lipsit, dar eu mi-am făcut toată datoria şi nu depindea de mine", s-a apărat Câmpeanu.
Schimb de replici cu Chițoiu
Mirat, vicepremierul Daniel Chiţoiu a întrebat-o pe Câmpeanu cum a intrat ordonanța privind creşterea unor ajutoare sociale în Guvern dacă nu a fost discutată cu ea.
"Cum putea să intre act act normativ fără semnătura dumneavoastră? (...) Am avut şedinţa pregătit