Mă văd obligat s-o recunosc, riscînd să abat asupră-mi dispreţul oamenilor de cultură din ţara noastră: În călătoriile peste hotare, nu mă dau în vînt după muzee, mai ales, după cele de artă.

Dar ce spun eu, muzeele nu mă interesează de loc, iar cînd condiţia de turist (cum, ai fost la Paris şi n-ai văzut Luvrul?!) îmi porunceşte să intru într-unul, nu mai ştiu cum să ies mai repede.

Am trecut astfel ca acceleratul printr-o haltă din Bărăgan prin Muzeul Impresioniştilor (Musée d’Orsay) de la Paris. Chiar şi în viteza cu care voiam să dau gata faimosul aşezămînt de artă, surprindeam, nu fără invidie, cum alţi vizitatori, autentici oameni de cultură, şedeau înlemniţi în faţa unui tablou, străbătuţi din cap pînă-n picioare, de cuvenitul fior artistic.

Nu mă dau în vînt după muzee, pentru că acestea sînt spaţii fără nici o legătură cu epicul. Or eu, gazetar de profesie, tresar doar la întîmplare, doar la faptul ieşit din obişnuit, doar la ceea ce a fost la vremea respectivă sau putea fi Breaking News.

La Istanbul, de exemplu, Zidurile lui Theodosiu m-au impresionat mai mult decît Agia Sofia.

Din cel mai vizitat obiectiv al Istanbulului n-am reţinut decît iscălitura scrijelită pe balustrada balconului din dreapta, în secolul X, de un vareng din garda Împărătesei, infracţiune rămasă acolo de-a lungul secolelor.

Trecînd pe lîngă Ziduri pe jos sau cu taxiul, îmi imaginam la iuţeală hoardele de barbari izbindu-se de aceste ziduri dincolo de care – li se spunea – tronau bogăţii uluitoare.

La faimoasa Chora (Kariye Kilise), mozaicurile nu mi-au spus nimic.

Mi-au spus însă multe oligarhii ruşi, veniţi aici să admire pereţii însoţiţi de bodyguarzi şi conduşi de ghizi privaţi. În schimb, m-am dat peste cap să ajung la Biserica Maicii Domnului, Izvorul Tămăduirii (Balikli Kilise), aflată undeva, în af