Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mario Vargas Llosa a ajuns la Cluj. Vezi primele declaraţii

Publicat in Monitorul de Cluj, duminică 19 mai 2013 ·

adevarul.roCelebrul scriitor peruan Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2010, a fost întâmpinat, duminică, pe Aeroportul Internaţional din Cluj-Napoca, de reprezentanţi ai Universităţii "Babeş-Bolyai", în cursul serii urmând să participe, la Teatrul Naţional, la premiera spectacolului piesei sale "O mie şi una de nopţi", scrisă în 2008.

Mario Vargas Llosa a sosit pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, cu o cursă dinspre Bucureşti care a avut o întârziere de aproximativ o oră. Scriitorul a venit împreună cu soţia sa, Patricia, şi a fost întâmpinat de o delegaţie din partea Universităţii Babeş-Bolyai condusă de către decanul de la Facultatea de Litere, profesorul Corin Braga.

„Sunt foarte recunoscător că am fost invitat. Este a treia mea vizită în România şi sunt sigur că va fi la fel de reuşită ca şi primele două. Am amintiri plăcute despre primele două vizite în România“, a afirmat Mario Vargas Llosa.

Acesta a mai spus că este foarte onorat că va primi mâine, 20 mai, titlul de Doctor Honoris din partea Universităţii Babeş-Bolyai. Scriitorul aşteaptă cu nerăbdare să vadă, în această seară, o reprezentare după o piesă pe care a scris-o, o adaptare după „1001 de Nopţi“. “Sunt foarte recunoscător cititorilor mei din România, sunt bucuros că volumele mele sunt traduse şi în această ţară. Cred că e foarte important ca un scriitor să fie tradus într-o ţară cu o aşa de mare tradiţie culturală“, a mai declarat scriitorul.

Soţia acestuia, Patricia Vargas Llosa, a spus că se află pentru prima dată la Cluj şi speră să fie frumos. La ieşirea din aeroport, pe Llosa l-a întâmpinat un cititor împătimit venit de la Bistriţa pentru a obţine un autograf.

Instituţia clujeană de învăţământ superior îi va decerna, luni, în cadrul unei ceremonii care se va desfăşura în Aula Magna, titlul de Doctor Honoris Causa. @N

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 2 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 9 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 5 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

ANPC, controale în trenurile de călători, după reclamații privind lipsa aerului condiţionat şi toaletele neigienizate

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Calitatea transportului pe calea ferată a intrat în atenţia comisarilor pentru Protecţia Consumatorilor, având în vedere numeroasele sesizări referitoare la condiţiile de călătorie, a anunţat, luni,

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 4 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Vremea

București
acum

29°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

29°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°