Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal de pomină între un şofer şi un căruţaş la Jariştea

Publicat in Ziarul de Vrancea, duminică 19 mai 2013 ·

Scandalul a pornit după cei doi s-au întalnit pe o şosea din comună Cei doi s-au ameninţiat în trafic apoi s-au bătut în faţa poliţiei

Doi consăteni din Jariştea vor fi judecaţi pentru loviri şi alte violenţe dar şi pentru ultraj contra bunelor moravuri şI tulburarea liniştii publice, după mai multe fapte petrecute pe 29 iulie anul trecut. Ovidiu Dănuţ Ordon, 28 ani, este acuzat că l-a agresat pe Ştefan Ismană, 39 ani, victima avand nevoie de 12-14 zile de îngrijiri medicale. În acelaşi dosar, Ismană este şi el trimis în judecată pentru distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri. Conform procurorilor, pe 29 iulie, Ordon, care se afla la volanul maşinii personale, a trecut foarte aproape de căruţa condusă de Ismană. Căruţaşul i-a reproşat acest lucru, moment după care Ordon s-a întors şi a circulat în paralel cu căruţa, între cei doi existand cateva schimburi de replici. La un moment dat, şoferul a oprit maşina de-a curmezişul drumului, moment în care şi căruţa a fost obligată să se oprească. Replicile dintre cei doi au continuat pană cand Ordon a decis să plece. La scurt timp, Ismană, însoţit de doi fraţi, s-a dus pentru a-i cere socoteală lui Ordon. În momentul în care maşina a trecut prin dreptul lor, Ismană a lovit cu o piatră cupola autoturismului, provocandu-i o adancitură. Conflictul a continuat după ce Ismană a fost fugărit de Ordon iar pentru a se ascunde de furia acestuia, a intrat într-un magazin. Din magazin, Ismană a solicitat ajutorul unui prieten care a venit să îl ia cu o maşină. Imediat după ce Ismană a urcat în maşină, Ordon a venit şi i-a solicitat lui Ismană să coboare, iar în încercarea de a-l scoate din maşină i-a provocat cateva leziuni. Cei doi au ajuns să se ameninţe chiar şi în faţa sediului de poliţie. Dosarul celor doi consăteni “aprinşi” din Jariştea a ajuns pe rolul Judecătoriei Focşani cu termen luna viitoare. (Gabriel SAVA) @N_P

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum o ora
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

China a dezvăluit cel mai rapid tren de mare viteză din lume, până la acest moment

Wall-Street.ro acum 30 minute
Un prototip al trenului de mare viteză CR450, capabil să ruleze cu o viteză de 400 de kilometri pe oră, a fost dezvăluit la Beijing de operatorul feroviar China State Railway Group (CRRC). În cursul testelor, trenul CR450 a atins o viteză maximă de

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 4 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 6 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 5 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

Ce schimbări aduce 2025 pentru șoferi

Adevarul acum o ora
Anul 2025 aduce o serie de modificări semnificative pentru șoferii din România, prin intrarea în vigoare a unor noi reglementări, care vizează atât aspecte legislative, cât și administrative.

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum 2 ore
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 4 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 7 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/3°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/5°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°