Formația locală de fotbal a remizat ieri seară pe terenul celei din Miroslava și astfel tranșează lupta din subsolul clasamentului în favoarea celor de la Aerostar Bacău. După ce etapa trecută pășcănenii le-au făcut cadou 3 puncte, sâmbătă în deplasarea de la Miroslava au reușit să încurce gazdele.
Meciul s-a încheiat cu scorul de 1-1, rezultat în urma căruia Știința Miroslava ocupă poziția 10, direct retrogradabilă , la 4 puncte în spatele celor de Aerostar Bacău, poziția 9.
În cadrul aceleiași etape echipa Aerostar Bacău a trecut cu 4-1 de formația CSM Moinești, și sunt acum la doar 1 punct de locul 8 care i-ar scăpa de zona retogradării.
CS Kosarom mai are de jucat cu Oțelul II Galați în deplasare și CSM Moinești acasă.
Ca o mențiune, echipa clasată acum pe locul 9 din seria C1, Aerostar Bacău, are al doilea punctaj din clasamentul format din ocupantele locului 9 din cele 6 serii, pe baza căruia vor mai retrograda ultimele două formații, fiind devansată de FCSeso Câmpia Turzii care are 27 de puncte.
Citește și: CSM Kosarom a pierdut în fața liderului seriei C1 primul meci oficial din acest an Doi fotbaliști din Pașcani sunt în lotul CSMS Iași Echipele care luptă pentru trofeul ediției a II–a a Cupei CSM la fotbal în sală și rezultatele înregistrate astăzi De la 1 iulie, echipa de fotbal a Pașcaniului joacă sub emblema Kosarom

Î