Despre Monica Tatoiu aveam impresia că face parte, ca încă mulţi alţii, din categoria prizonierilor sentimentali fără termen ai lui Traian Băsescu. Unii dintre aceşti prizonieri îşi explică şi explică regimul pe care şi l-au impus prin recursul la principii. Anticomuniştii l-au luat atît de în serios cînd a condamnat comunismul în parlament, încît n-au mai fost atenţi la nostalgiile lui ceauşiste şi i-au trecut cu vederea odioşeniile pe care T.B, le-a rostit despre regele Mihai. Cei mai categorici dintre ei i-au reproşat mîrlănia, chipurile dictată de o relaţie personală luxată cu Casa Regală. Dar nu s-au îndurat să constate evidenţa că la fel cum a condamnat comunismul de faţadă, T.B. (care a fost unul dintre pionii importanţi ai ceauşismului, şi în calitate de căpitan de navă şi ca responsabil ulterior cu navigaţia maritimă a României la Anvers, apoi la Constanţa, unde l-a găsit revoluţia) l-a acuzat pe regele Mihai de trădare, din convingere. Care convingere, aceea a fostului comandant de vapor şi ulterior funcţionar de încredere al regimului Ceauşescu, care pentru a-şi justifica această fidelitate n-a găsit altceva mai bun decît să-l acuze pe Rege de trădare? Şi totuşi, atunci, oameni care s-au declarat monarhişti sau care, fără a fi monarhişti, ştiau istoria României s-au mulţumit să-l critice la limbaj, nu la atitudine, pe Traian Băsescu. Cam tot aceiaşi s-au găsit să-l apere, cînd T.B., echipat într-un soi de vestă de salvare de uscat, şi-a luat adio de la PDL-ul care-i înşelase aşteptările. Adică n-au văzut în asta o trădare venită din partea unui om răzbunător, cu scopuri meschine, ci o gîndire strategică, pe care nu erau ei în stare s-o cuprindă. Fosta profesoară de matematică, Monica Tatoiu, care a fost pînă azi, apărătoarea din principiu a lui T.B. şi care înainte şi după referendum a purtat steagul băsismului, n-a mai rezistat. L-a acuzat pe