Toate calculele dădeau favorită certă pe Pandurii Târgu Jiu, în jocul din etapa a 32-a, de pe teren propriu, cu FC Braşov. Gorjenii țintesc un loc pe podium la finalul sezonului, performanță care le-ar aduce în premieră prezența în cupele europene! De partea cealaltă, Braşovul mai are de luptat în acest sezon doar pentru o clasare cât mai bună în clasament, echivalentul unei rețete financiare mai consistente. (bani veniți din drepturile de televizare). Deşi vacanța este foarte aproape, stegarii s-au concentrat suficient de mult pentru a se impune cu 3-2!
Filmul jocului. În ciuda faptului că doar elevii profesorului Pustai erau interesați de toate cele trei puncte, pentru a mai spera la un loc pe podium (şi la o prezență în premieră în cupele europene), galben-negrii au fost cei care au tras lozul câştigător la final. După ce au scăpat cu fața curată la prima acțiune periculoasă a gazdelor, Braşovul a deschis scorul în min.7 prin Tătar (şut printre picioarele lui Mingote). Pandurii au avut şansa egalării în minutul 22, când centralul Balaj a arătat punctul cu var, la faultul comis de Wagner asupra lui Nicoară, dar Marinescu l-a „ghicit” pe Anton! Când toată lumea se pregătea să plece la vestiare, Nistor a prins un şut de a 28 de metri, Oltean a deviat nefericit şi mingea s-a oprit aproape de vinclul porții braşovene: 1-1, după primele 45 de minute. La reluare, Târgu Jiul a avut nevoie de numai 5 minute pentru a prelua conducerea: cap Vieira pentru 2-1! După alte 5 minute, Adi Rusu a văzut al doilea cartonaş galben, şi Pandurii au rămas în doar 10 jucători! Braşovul a profitat din plin de omul în plus şi a dat lovitura pe finalul jocului. În minutul 88, Iulian Popa la păcălit pe Mingote şi a făcut 2-2, cu un şut dintr-o lovitură liberă de la 35 de metri! Stegarii nu s-au mulțumit cu atât şi, după două ocazii imense, au dat lovitura în minutul 94: centrare perfectă