Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cătălin Anghel: "Nu mă aşteptam să se termine aşa, avem şanse să rămânem în Liga I"

Publicat in Pro Sport, luni 20 mai 2013 · ·

Antrenorul echipei Viitorul Constanţa, Cătălin Anghel, a declarat, duminică, după victoria din meciul cu Steaua Bucureşti, scor 5-2, că nu se aştepta ca meciul să se termine cu acest rezultat şi a menţionat că formaţia sa are şanse să se salveze de la retrogradare.

"Sincer nu mă aşteptam să se termine aşa, pentru că ştiam pe cine întâlnim. Am încercat să scoatem maximum posibil. Suntem bucuroşi după o victorie muncită a grupului. Noi de mâine trebuie să ne gândim la ultimele două partide. Azi am avut şi noroc pentru că am marcat la fiecare ocazie, dar am şi gestionat bine rezultatul. Avem şanse să rămânem în Liga I şi trebuie să încercăm să facem un rezultat bun şi cu Dinamo", a spus Anghel.

Formaţia Steaua Bucureşti a fost învinsă, duminică seară, cu scorul de 5-2 (4-1), de echipa Viitorul Constanţa, într-un meci contând pentru etapa a XXXII-a a Ligii I, suferind prima înfrângere pe teren propriu în actuala ediţie de campionat.

Pentru Viitorul au marcat Chiţu '9, '37, Dică '34 (penalti), Larie '41 şi Nikolov '65, în timp ce pentru Steaua au înscris Nikolici '37 (penalti) şi Rocha '57.

Mediafax

Antrenorul echipei Viitorul Constanţa, Cătălin Anghel, a declarat, duminică, după victoria din meciul cu Steaua Bucureşti, scor 5-2, că nu se aştepta ca meciul să se termine cu acest rezultat şi a menţionat că formaţia sa are şanse să se salveze de la retrogradare.

"Sincer nu mă aşteptam să se termine aşa, pentru că ştiam pe cine întâlnim. Am încercat să scoatem maximum posibil. Suntem bucuroşi după o victorie muncită a grupului. Noi de mâine trebuie să ne gândim la ultimele două partide. Azi am avut şi noroc pentru că am marcat la fiecare ocazie, dar am şi gestionat bine rezultatul. Avem şanse să rămânem în Liga I şi trebuie să încercăm să facem un rezultat bun şi cu Dinamo", a spus Anghel.

Formaţia Steaua Bucureşti a fost învin

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bogdan Teodorescu a murit. Analistul politic avea 61 de ani

HotNews acum 38 minute
Cunoscutul analist politic Bogdan Teodorescu a murit, marți, la vârsta de 61 de ani, potrivit unui anunț al jurnaliștilor Radu Tudor și Dan Andronic, citat de Gândul. „O minte limpede, un analist de elită, un român educat, cosmopolit, un intelectual

G4Media: Donald Trump Jr. vine la București înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum o ora
Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui SUA, va ajunge în București la sfârșitul lunii aprilie pentru a participa la un eveniment de business, au declarat surse apropiate organizatorilor pentru G4Media. Conform surselor citate, evenimentul

O cruce înaltă de șapte metri a fost montată pe turla mare a Catedralei Mântuirii Neamului. Cântărește șapte tone

Adevarul acum 22 minute
Crucea de pe turla mare a Catedralei Mântuirii Neamului, care cântăreşte şapte tone, a fost montată marți, 8 aprilie, cu ajutorul unei macarale, după o perioadă de pregătiri care au durat aproximativ două săptămâni.

BREAKING Pentagonul ia în calcul retragerea a până la 10.000 de militari din România, Polonia și alte țări din Europa de Est

HotNews acum 38 minute
Înalți oficiali ai Departamentului Apărării iau în considerare o propunere de retragere a până la 10.000 de soldați din Europa de Est, stârnind îngrijorarea că aces pas l-ar încuraja pe președintele rus Vladimir Putin, au declarat pentru NBC News șa

The Washington Post: Elon Musk a avut intervenţii directe la Trump ca să anuleze noile tarife

News.ro acum o ora
Miliardarul Elon Musk, CEO-ul Tesla şi un colaborator apropiat al lui Donald Trump de când acesta s-a întors la Casa Albă, l-a rugat direct, dar fără succes, pe preşedintele american să revină asupra tarifelor vamale, au declarat pentru The Washingt

Simulare Bacalaureat 2025. Ministerul Educației a centralizat rezultatele. Câți elevi au luat note de trecere la Română

Adevarul acum 56 minute
Ministerul Educației și Cercetării a centralizat rezultatele înregistrate la simularea probelor scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat, susținută în perioada 24 - 27 martie 2025, la nivel național, de elevii care termină ciclul liceal.

Fraudă de peste 15 milioane lei cu mărfuri din China, descoperită de ANAF la o firmă din Suceava / Operatorul înregistra în contabilitate vânzarea la preţuri derizorii, iar în realitate produsele erau vândute, la preţul pieţei, către alte firme

News.ro acum 2 ore
ANAF a descoperit la o firmă din Suceava, care aduce produse din China, un prejudiciu de 15 milioane de lei. Societatea comercială a adus, în perioada 2019 -2024,79 de transporturi de produse din China şi a înregistrat în contabilitate bonuri fiscal

O rachetă rusească cu un astronaut american şi doi cosmonauţi ruşi la bord a decolat spre Staţia Spaţială Internaţională

News.ro acum 2 ore
O rachetă rusească Soiuz care transportă un astronaut american şi doi cosmonauţi ruşi a decolat marţi de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS), a anunţat agenţia spaţială rusă Roscosmos, informează Reuters.

Dragoș Sprînceană „nu are pregătirea necesară să vorbească despre politică mai mult decât la o cârciumă”, susține un partener de coaliție

HotNews acum o ora
Țara noastră are nevoie de comunitățile românești de peste hotare, însă omul de afaceri Dragoș Sprînceană nu este persoane potrivită pentru a fi omul de legătură cu președinele american Donald Trump, a apreciat marți președintele UDMR, Kelemen Hunor

Istvan Kovacs, delegat la meciul lui Ianis Hagi în sferturile Europa League

Gazeta Sporturilor acum o ora
Istvan Kovacs, 40 de ani, va conduce - Athletic Club (Bilbao) în sferturile Europa League. Mihai Marica Ferencz Tunyogi Horațiu Feșnic Cătălin Popa Marcel Bîrsan

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

2°/11°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/7°
mie.

-1°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

2°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/7°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-3°/7°
mie.

-1°/7°
joi

-1°/6°
vin.

-1°/3°
Timisoara
acum

mar.

-2°/9°
mie.

-0°/11°
joi

2°/10°
vin.

-0°/11°