Să consemnăm mai întâi poza de grup şi secvenţele optimiste, din prima decadă de mai, televizate la Biblioteca Naţională, cu liderii USL celebrând bilanţul întâiului an de guvernare. Anul - într-o formulare sintetică - trecerii de la băsism, la un nou stil de a face politică pentru cetăţean şi în folosul cetăţeanului. Ponta explică pe îndelete, aplicat, cu elocinţă, cum devine treaba asta şi pare să-i convingă pe cei mai mulţi dintre români că Uniunea e puternică, e responsabilă şi face exact ce trebuie. Dovadă şi audienţa pe care i-o confirmă toate barometrele sociologice. Cu cele 70 la sută fotolii ale sale din matematica parlamentară, USL transmite poporului forţă, încredere ş.a.m.d. La scurtă vreme după asta explodează, însă, în spaţiul public criza, gata să arunce în aer ditamai Alianţa. Casus beli: acuzaţiile grave ale senatorului Sorin Roşca Stănescu la adresa premierului, cum că acesta ar fi un om şantajabil. Ponta şi PSD reacţionează dur, cer sancţionarea aspră a guralivului şi ameninţă că în felul acesta colaborarea celor două partide devine imposibilă. Brusc, lumea politicianistă de pe Dâmboviţa jubilează. Se rupe sau nu se rupe de această dată Uniunea?

De când tot îi cântă prohodul duşmanii ei de moarte. PDL-iştii şi celelalte fundaţii şi mişcări „de dreapta” îşi trimit căuzaşii la televiziuni să combată şi să explice naţiei că această alianţă contra firii, dintre social-democraţi şi liberali, clădită pe interese conjuncturale, nu mai poate supravieţui. Bănuiesc că, la Cotroceni, suspendatul de ieri, guvernatorul de azi îşi savurează opera. L-a capacitat pe Ponta să semneze pactul din ianuarie, l-a tot flatat mereu după aceea că e un politician responsabil, nu s-a dedat la populisme, n-a stricat ce-au făcut bun guvernele portocalii şi preşedintele şi, iată, ţara a depăşit criza, are creştere economică. Cu un plan subţire, codoşind machiav