Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, declară că "prioritatea numărul unu" a sa este obţinerea unui raport favorabil pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe Justiţie, menţionând că le va cere şi parlamentarilor să fie parte a efortului comun pentru ca România să obţină, la sfârşitul anului, un raport MCV pozitiv.
"Am început deja să am discuţii cu toate instituţiile la care se face referire în acest MCV. Eu îl văd, dincolo de de împlinirea unor angajamente asumate de România, ca pe un parteneriat de încredere - vom îndeplini angajamentele asumate, dar noi trebuie să construim, în acelaşi timp, un mecanism de încredere. Trebui să avem încredere unii în alţii. Altfel, întotdeauna vom găsi interpretări. În acest mecanism de încredere ce trebuie construit în relaţia cu partenerii europeni, cred că voi avea dialoguri şi cu parlamentarii", a afirmat Cazanciuc, într-o emisiune, întrebat dacă intenţionează să ia o poziţie în faţa Parlamentului, pentru a explica solicitările partenerilor europeni, în contextul existenţei Mecanismului de Cooperare şi Verificare pe Justiţie.
Potrivit ministrului Justiţiei, nimeni nu are interesul să nu contribuie la construirea unui mecanism de încredere.
"Le voi cere (parlamentarilor - n.r.) să fie parte a unui efort comun pentru a obţine la sfârşitul anului un raport pozitiv", a adăugat Cazanciuc.
El a subliniat, în context, că decizia ca România să intre în Spaţiul Schengen este una politică, admiţând că existenţa unui raport favorabil pe MCV poate fi o contribuţie la o soluţie în favoarea ţării noastre.
Întrebat dacă pentru el MCV reprezintă "prioritatea zero" ministrul Justiţiei a răspuns: "Este prioritatea numărul unu, în momentul de faţă, obţinerea unui raport favorabil (pe MCV - n.r.), la sfârşitul anului".
Sursa: Agerpres