A fost „rege“ ca jucător, însă, ca patron, a reuşit să-şi murdărească numele, după un aranjament care a lăsat cu gura căscată o ţară intreagă. Ca şi cum cele întâmplate pe teren n-au fost de ajuns, Hagi a încercat, la final, să nege evidenţa, urlând la telefon şi vorbind la intimidare.
Viitorul s-a impus, în Ghencea, scor 2-5, la capătul unui meci ruşinos, cum nu s-a văzut în România nici pe vremea când Cooperativa era în floare. Dincolo de scorul final, sugestive erau şi imaginile transmise de Digi Sport, după fiecare gol al constănţenilor, în care cei din loja lui Hagi râdeau în hohote, în timp ce patronul Stelei sărbătorea şi el reuşitele oaspeţilor.
De altfel, această desfăşurare jenantă a jocului a clarificat de ce toate casele de pariuri din străinătate au eliminat Steaua - Viitorul din programul lor, aşa cum a subliniat „Adevărul“ înainte de meci.
La final, în loc să tacă sau să aibă un discurs ca cel al lui Gigi Becali care a admis, fără jenă, că e fericit că a învins Viitorul, Hagi s-a comportat sub orice critică, urlând la telefon pentru a-l intimida pe moderatorul postului Digi Sport, Vali Moraru.
Ce a spus?
„Am o singură rugăminte. V-am rugat să mă respectaţi. Terminaţi cu circul ăsta. Băieţii ăştia au jucat fotbal. Aceşti copii au dat goluri, au alergat. Au muncit în acest campionat de la cap la coadă. A venit acest meci, pe care nici nu-l visam. Eu nu vreau să mă bag, dar nu luaţi din meritele acestori copii. Nu ştiu ce a făcut Steaua, nu e treaba mea, dar respectaţi munca acestor copii. Steaua a băgat doar jucători foarte buni, care au jucat în Liga Campionilor. De ce nu au dat randament, treaba lor. Dacă alţii sunt dezamăgiţi, nu e problema mea.
Dumnezeu ne-a dat acest rezultat, pentru că aceşti copilaşi au muncit tot sezonul. Au obţinut acest rezultat istoric. Zi de zi am investit