O manifestaţie de amploare a avut loc, sâmbătă, la Kiev, 15.000 de oameni, în frunte cu fostul campion mondial la box Vitali Klitschko, cerând eliberarea din închisoare a fostului premier Iulia Timoşenko.
Manifestaţia de la Kiev a avut loc după ce Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a dat câştig de cauză Iuliei Timoşenko, declarând trimiterea ei în închisoare, de către regimul Viktor Ianukovici, drept “ilegală şi arbitrară”.
Cei circa 15.000 de oameni, conduşi de liderul opoziţiei Vitali Klitschko, au scandat “Libertate pentru Iulia” şi au fluturat drapele în culorile celor trei principale formaţiuni ale opoziţiei, între care partidul “Udar” al lui Klitschko.
Uniunea Europeană şi SUA au cerut puterii de la Kiev să reconsidere situaţia Iuliei Timoşenko.
Iulia Timoşenko, unul dintre liderii “revoluţiei portocalii” din 2004, a fost arestată în august 2011 şi condamnată două luni mai târziu la 7 ani de închisoare pentru abuz de putere. În prezent, Timoşenko este judecată pentru fraudă fiscală şi inculpată, de asemenea, pentru complicitate la asasinarea unui deputat, în 1996.
Citeste mai mult pe RTV.NET
O manifestaţie de amploare a avut loc, sâmbătă, la Kiev, 15.000 de oameni, în frunte cu fostul campion mondial la box Vitali Klitschko, cerând eliberarea din închisoare a fostului premier Iulia Timoşenko.
Manifestaţia de la Kiev a avut loc după ce Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a dat câştig de cauză Iuliei Timoşenko, declarând trimiterea ei în închisoare, de către regimul Viktor Ianukovici, drept “ilegală şi arbitrară”.
Cei circa 15.000 de oameni, conduşi de liderul opoziţiei Vitali Klitschko, au scandat “Libertate pentru Iulia” şi au fluturat drapele în culorile celor trei principale formaţiuni ale opoziţiei, între care partidul “Udar” al lui Klitschko.
Uniunea Europeană şi SUA au cerut puterii de la Kie