Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vineri începe a şasea ediţie a Festivalului euroregional de teatru TESZT

Publicat in News Timisoara, duminică 19 mai 2013 ·

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara organizează între 24 şi 31 mai 2013 cea de-a șasea ediţie TESZT, festivalul euroregional de teatru devenit tradiție, la care companiile de teatru din regiune vor fi prezente cu câte un spectacol de top. Evenimentul  este unul special, având în vedere că în acest an instituția sărbătorește 60 de ani de la înființare.

Vor avea loc întâlniri ale oamenilor de teatru, personalităţi artistice care au amprentat destinul acestei scene, o gală festivă, va fi organizată o expoziție de anvergură, iar conducerea teatrului îşi propune și editarea unei cărți-document cu ocazia acestei sărbătoriri. Pe lângă spectacolele de teatru selecționate și acţiunile dedicate împlinirii celor 60 de ani de existență,  în cele opt zile de festival se vor derula multiple programe adiacente. Astfel, chiar în ziua deschiderii putem urmări concertul lui Lajkó Félix și orchestra sa. Publicul are ocazia să se bucure și de alte momente muzicale excepţionale, precum cele oferite de  Boris Kovač și La Campanella, Harry Tavitian & Cserey Csaba.

Organizat an de an, TESZT este un moment prielnic pentru a vedea şi cele mai recente montări ale Teatrului Maghiar din Timișoara. În acest an, spectatorii pot viziona trei spectacole (Hajdu Szabolcs: Vremuri de pace, Elżbieta Chowaniec: Gardenia, Pintér Béla-Darvas Benedek: Operă țărănească) din repertoriul trupei bănățene. În programul festivalului se regăsesc mai multe spectacole ale trupelor din regiune, precum cele ale Teatrului Național „Mihai Eminescu” și Teatrului German de Stat din Timișoara, dar și spectacole ale teatrelor din Novi Sad, Subotica și Arad. Pentru prima dată la festivalul TESZT vor participa și Teatrul Național din Szeged, respectiv cel din Zenta (Serbia). În program, montări ale unor autori celebri: Pintér Béla, Hajdu Szabolcs, Horváth Csaba, Mihai Măniuțiu, Tomi Jane

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 14 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 7 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 10 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

22°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°