Spitalul Judeţean Alba va avea un heliport pentru aterizarea şi decolarea elicopterelor medicale în situaţii de urgenţă, acesta urmând să fie dat în funcţiune în luna august, după ce va fi amenajat printr-un proiect în valoare de 200.000 de lei.
Directorul economic al Spitalului Judeţean Alba, Diana Mârza, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că heliportul unităţii medicale este construit pe baza sportivă a Colegiului Militar Liceal "Mihai Viteazul”, care se află în apropierea spitalului, iar valoare investiţiei se ridică la circa 200.000 de lei.
Mârza a spus că heliportul va fi folosit în cazul urgenţelor medicale de elicopterele SMURD şi, totodată, este un criteriu îndeplinit din cele impuse pentru certificarea ISO a unităţii medicale.
Potrivit sursei citate, heliportul urmează să fie finalizat şi dat în folosinţă la începutul lunii august.
Heliportul cuprinde o pistă de aterizare şi decolare pentru elicoptere, având un sistem de balizaj utilizat de către piloţi pentru aterizarea în siguranţă.
Suma necesară pentru realizarea acestei investiţii a fost alocată la sfârşitul anului trecut de către Consiliul Judeţean Alba, instituţie în subordinea căreia se află Spitalul Judeţean Alba.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »