Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pro şi contra: pot părinţii să posteze în numele copiilor?

Publicat in Adevarul, luni 20 mai 2013 ·

Tot mai mulţi părinţi fac publice vieţile propriilor copii, prin intermediul reţelelor de socializare, a blogurilor şi site-urilor, depăşind cu mult barierele dintre spaţiul public şi cel privat. Dar nu afectează, în final, viaţa celui mic? Sharenting (share – a împărtăşi şi parenting – a creşte copii) devine un concept viabil în ziua de astăzi. Iar acest comportament poate avea efecte negative asupra celor mici, avertizează „The Guardian”. „Deşi fotografia, în care copilul tău în vârstă de 4 ani îl interpretează pe îngerul Gabriel, este drăguţă, ar trebui să te gândeşti dacă nu cumva mai târziu el va fi ironizat din cauza acestei postări. Sau, ţi-ai dori ca toţi ceilalţi să privească fotografiile în care fiul tău, devenit prim-ministru, a udat patul?”, întreabă ironic jurnalistul britanic. „Problema cu amprentele digitale constă în faptul că este dificil să mai ai control asupra informaţiei odată ce ai publicat-o. Iar când vine vorba de copiii noştri, decidem să publicăm în numele lui date ce deşi acum ar putea părea potrivite, situaţia ar putea fi diferită în următorii zece ani“, a declarat pentru „The Guardian“, Tony Anscombe de la AVG, firma de securitate pe internet. „O parte a procesului prin care copiii îşi formează propria identitate implică deţinerea unor informaţii pe care ei hotărăsc să le păstreze private, iar acest lucru este erodat prin reţelele de socializare. Consider că ideea de a nu face diferenţa dintre public şi privat este una foarte periculoasă“, a completat psihologul Aric Sigman. De asemenea, şi mediul poate reprezenta un aspect problematic. Printr-o discuţie faţă în faţă, îi poţi explica unui copil că naşterea lui a reprezentat un şoc, dar nu ceva ce regreţi, însă citirea unei astfel de postări prin care ai detaliat aceste emoţii puternice, poate oferi alt sens discuţiei. De exemplu, în 2009, Shellie Ross a scris pe pagina de Twitter despr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 20 minute
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Ministrul Energiei a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului după ce, în urmă cu o săptămână, un incendiu produs la un transformator a lăsat în subteran 300 de mine

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 2 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Mediafax acum 26 minute
Concursul de Titularizare constă în susținerea a două probe: o inspecție specială la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. În sesiunea din acest an, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. La ac

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 27 minute
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 4 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Ministrul Predoiu, anunț de ultim moment după festivalul „Beach Please!” de la Costinești!

Ziua Constanta acum 5 ore
Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, a anunțat luni, 14 iulie, că se va face o analiză pe marginea desfășurării Festivalului 'Beach Please', așa cum se obișnuiește după fiecare astfel de eveniment. 'Sigur, se face o analiză

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°