Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul Ponta, neputincios la Oltchim: dă afară 930 de oameni

Publicat in Ziarul Financiar, luni 20 mai 2013 ·

Administratorii judiciari ai combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), aflat în insolvenţă, au decis concedierea a 929 de angajaţi din cei circa 3.200 pe care-i are compania, începând cu data de 14 iunie 2013.

Guvernul şi-a asumat să plătească salarii compensatorii în valoare totală de câteva milioane de euro pentru angajaţii care pleacă, după ce nu a fost în stare să găsească o soluţie anul trecut pentru a finanţa compania cu 20-30 mil. euro pentru continuarea şi creş­terea producţiei şi păstrarea locurilor de muncă.

Asta în timp ce Româ­nia se chinuie să atragă investiţii străine şi să creeze locuri de muncă, iar investi­ţia Mercedes de la Sebiş, de 300 mil. euro, va crea abia 400 de locuri de muncă.

Întrebarea este cine va plăti pentru recuperarea celor 930 de locuri de muncă, având în vedere că pentru crearea unui loc de muncă este necesară o investiţie medie de 90.000 de euro, potrivit unui studiu al Băncii Mondiale. Astfel, la Râmnicu Vâlcea ar fi nevoie de investiţii noi de peste 80 mil. euro pentru ca disponibilizaţii de la Oltchim să aibă din nou unde lucra.

O altă întrebare este dacă această măsură va reuşi să salveze combinatul şi restul locurilor de muncă sau este încă un pas spre desfiinţare. „Aceşti salariaţi a trebuit să plece ca să poată fi salvate circa 15.000 de locuri de muncă“, a declarat Gheorghe Piperea, reprezentantul firmei Rominsolv, administratorul judiciar al Oltchim.

Citiţi mai multe pe www.zfcorporate.ro

Administratorii judiciari ai combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), aflat în insolvenţă, au decis concedierea a 929 de angajaţi din cei circa 3.200 pe care-i are compania, începând cu data de 14 iunie 2013.

Guvernul şi-a asumat să plătească salarii compensatorii în valoare totală de câteva milioane de euro pentru angajaţii care pleacă, după ce nu a fost în stare să găseasc

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum o ora
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 7 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 5 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum 58 minute
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 10 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 3 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°