Parteneriatul strategic dintre România şi Franţa a fost prelungit recent, dar numai după ce Parisul a propus Bucureştiului modificarea textului iniţial. Care sunt noutăţile şi de ce a fost necesară o altă formă? Philippe Gustin: Interpretarea dumneavoastră nu este suficient de corectă. Acest parteneriat strategic a fost semnat la 4 aprilie 2008, deci acum cinci ani. Or, după cum zic francezii, în cinci ani multă apă a trecut pe sub pod. S-au făcut o mulţime de lucruri, iar unele subiecte au evoluat, s-au schimbat. Când am venit la post în România, acum 14 luni, în acord cu autorităţile române – insist, deci, nu a dorit-o doar Parisul – ne-am gândit că ar fi bine să revizuim textul pentru a obţine un document mult mai lizibil, mult mai clar în ceea ce priveşte obiectivele, un document care să nu depăşească patru-cinci pagini şi care să includă obligaţii mai puternice în materie de monitorizare şi de obţinere a rezultatelor decât textul anterior. Iată de ce am rescris această foaie de parcurs, care a fost semnată de cei doi prim-miniştri (Jean-Marc Ayrault şi Victor Ponta) în luna februarie. Derulăm în continuare discuţii cu partenerii noştri români despre ceea ce merge, ceea ce nu merge şi de ce se întâmplă asta. Prin urmare, ce funcţionează şi ce nu? P.G.: Unele lucruri avansează foarte rapid, cum e cazul liceului francez (“Anna de Noilles”), altele avansează destul de bine şi mă refer aici la dosarul economic. Totodată, vom relansa activitatea în domeniul energiei, dar avem şi proiecte în zona industriei de apărare. Apoi, mai sunt obiective al căror calendar se întinde pe un termen mai lung. Pentru economia românească, Franţa este una dintre principalele surse de investiţii străine. Totuşi, în ultimii ani companii franceze importante au ratat oportunităţi majore, iar asta după ce se implicaseră concret în unele proiecte. Câteva exemple: Colas şi Vinci, în construcţ