Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV RL. Interviu cu Philippe Gustin, ambasadorul Franţei în România: Infrastructura influenţează costurile de producţie din România

Publicat in Romania Libera, luni 20 mai 2013 ·

Parteneriatul strategic dintre România şi Franţa a fost prelungit recent, dar numai după ce Parisul a propus Bucureştiului modificarea textului iniţial. Care sunt noutăţile şi de ce a fost necesară o altă formă? Philippe Gustin: Interpretarea dumneavoastră nu este suficient de corectă. Acest parteneriat strategic a fost semnat la 4 aprilie 2008, deci acum cinci ani. Or, după cum zic francezii, în cinci ani multă apă a trecut pe sub pod. S-au făcut o mulţime de lucruri, iar unele subiecte au evoluat, s-au schimbat. Când am venit la post în România, acum 14 luni, în acord cu autorităţile române – insist, deci, nu a dorit-o doar Parisul – ne-am gândit că ar fi bine să revizuim textul pentru a obţine un document mult mai lizibil, mult mai clar în ceea ce priveşte obiectivele, un document care să nu depăşească patru-cinci pagini şi care să includă obligaţii mai puternice în materie de monitorizare şi de obţinere a rezultatelor decât textul anterior. Iată de ce am rescris această foaie de parcurs, care a fost semnată de cei doi prim-miniştri (Jean-Marc Ayrault şi Victor Ponta) în luna februarie. Derulăm în continuare discuţii cu partenerii noştri români despre ceea ce merge, ceea ce nu merge şi de ce se întâmplă asta. Prin urmare, ce funcţionează şi ce nu? P.G.: Unele lucruri avansează foarte rapid, cum e cazul liceului francez (“Anna de Noilles”), altele avansează destul de bine şi mă refer aici la dosarul economic. Totodată, vom relansa activitatea în domeniul energiei, dar avem şi proiecte în zona industriei de apărare. Apoi, mai sunt obiective al căror calendar se întinde pe un termen mai lung. Pentru economia românească, Franţa este una dintre principalele surse de investiţii străine. Totuşi, în ultimii ani companii franceze importante au ratat oportunităţi majore, iar asta după ce se implicaseră concret în unele proiecte. Câteva exemple: Colas şi Vinci, în construcţ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un club din Sighişoara – 150 de persoane s-au autoevacuat

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, într-un club din Sighişoara, iar 150 de persoane s-au autoevacuat fără a se înregistra victime. ”Incendiu într-un club din municipiul Sighişoara. La faţa locului au intervenit pompierii milita

EXCLUSIV! Primele imagini de la Poarta Albă, cu elicea turbinei eoliene care a provocat panică la căminul de bătrâni (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 49 minute
Ieri noapte, 25 decembrie, în jurul orei 21.00, o turbină eoliană din localitatea Poarta Albă, județul Constanța, situată pe strada Căminului (cartier Via), a intrat în funcțiune necontrolată, provocând panică. Aceasta s-a orpit lângă două butelii

A doua zi de Crăciun în 2024. Tradiții și obiceiuri. Ce semnifică vântul puternic

Ziua Constanta acum 22 minute
Pe 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, tradițiile și superstițiile sunt respectate în multe regiuni ale României. Finii vizitează nașii pentru noroc în anul ce urmează, iar familiile se reunesc, evitând conflictele Pe 26 decembrie, a doua zi de Crăc

Siria - 17 morţi între care 14 "membri ai Ministerului de Interne" ucişi într-o ambuscadă în provincia Tartous

News.ro acum 3 ore
Paisprezece membri ai forţelor de securitate au fost ucişi miercuri în Siria, potrivit Ministerului de Interne, în lupte cu oameni înarmaţi care încercau să împiedice arestarea unui responsabil din fostul regim al lui Bashar al-Assad legat de închis

Un mare producător de maşini donează un milion de dolari pentru inaugurarea lui Donald Trump la Casa Albă

Mediafax acum 14 minute
Documentul citează un purtător de cuvânt al companiei şi arată, potrivit Reuters şi The Guardian, că Toyota a donat un milion de dolari pentru inaugurarea lui Trump la Casa Albă de luna viitoare. Informaţia vine la o zi după ce companiile Ford şi Ge

Un cablu electric submarin care leagă Estonia şi Finlanda s-a defectat. Nu este exclus un sabotaj

Mediafax acum 46 minute
Un cablu electric submarin care leagă Finlanda de Estonia s-a defectat miercuri. Anunţul a fost făcut de prim-ministrul Finlandei. Este cel mai recent incident dintr-o serie de incidente care implică cabluri şi conducte de energie în Marea Baltică.

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 9 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 10 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 13 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/3°
sâm.

3°/6°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°