Algeria, "iertată" până acum de Primăvara Arabă, pregăteşte succesiunea preşedintelui Abdelaziz Bouteflika. Potrivit presei algeriene, politicianul care conduce Algeria de 14 ani s-ar afla într-o comă profundă. Pretendenţii au început deja lupta pentru putere, relatează Le Figaro.
Un incident mai puţin obişnuit a bulversat duminică Algeria. Două ziare aparţinând unui fost ofiţer de servicii secrete, respectiv Mon Journal şi Djaridati au fost confiscate de la tipografie şi interzise de la apariţie. După care Parchetul din Alger a deschis o anchetă pentru "atingere adusă securităţii statului". Aşa ceva nu s-a mai întâmplat din anii '90 în acest stat militarizat şi trecut printr-un sângeros război civil. Ce s-a întâmplat?
Cele două gazete au scris că preşedintele Bouteflika s-ar afla într-o comă profundă. Îngrijorări privind starea sa de sănătate există de mult timp, iar liderul algerian este spitalizat de trei săptămâni la Paris, unde a tot venit să se trateze de-a lungul anilor, scrie Le Figaro.
Mai multe partide de Opoziţie cer acum publicarea dosarului său medical, argumentând că este de datoria Puterii să informeze Consiliul Constituţional. Acesta ar trebui să se autosesizeze şi să aplice articolul 88 al Constituţiei algeriene, adică demiterea şefului statului pentru incapacitatea de a guverna. Opoziţia cere de asemenea schimbări legislative, în aşa fel încât puterea să nu fie concentrată doar în mâinile preşedintelui, iar ţara să devină o republică semiprezidenţială.
Starea de sănătate şi absenţa prelungită a "eternului" Bouteflika de la pârghii face însă deja să iasă la rampă mai mulţi potenţiali candidaţi la prezidenţialele din 2014. Cel mai important este un lider de Opoziţie, Ali Benflis, care şi-a deschis deja sediul de campanie şi îşi construieşte proiectul. Partidul aflat la putere, FLN, nu va ceda însă puterea cu una cu două,