Într-un fel e acel gen de căsătorie care de facto e terminată, dar care continuă formal de dragul copiilor.
La ora apariţiei acestui editorial nu avem, tehnic vorbind, o tranşare oficială diferendului PSD-PNL care a marcat mediatic sfârsitul de săptămână. Dacă însă combinăm ultimele declaraţii ale lui Crin Antonescu ("episodul Sorin Roşca Stănescu este unul încheiat, despre care s-a spus din toate părţile şi cu toate nuanţele tot ce trebuia spus... s-a discutat, nu s-a băgat sub preş, fiecare a spus ce vrea, ce îl doare, ce trebuie să facem, ne-am înţeles, mergem mai departe") şi tonul destul de împăciuitor adoptat de Liviu Dragnea într-o emisiune televizată de vineri seara care a tratat pe larg subiectul, pare destul de improbabil să asistăm în perioada imediat următoare la decesul USL.
Sigur, asta nu înseamnă deloc că alianţa cu pricina se simte foarte bine. Ceea ce nu are cum să ne mire. În politică, alianţele de guvernare cu un actor major şi unul sau mai mulţi parteneri semnificativ mai slabi sunt în mod inerent mai stabile decât cele de tip mare coaliţie, cu două partide de forţe relativ comparabile, aşa cum s-a constituit, ca filosofie, USL. E o lege a firii de genul celei care operează în natură în care într-o comunitate există un singur animal dominant. Într-un fel maniera în care, încă o dată, PSD i-a pus la punct pe liberali, pentru a arăta cine e jupânul, exprimă tocmai acest tip de comportament.
În plus, elementul esenţial care a coalizat cele două partide, duşmanul, adică tandemul Traian Băsescu - PDL, practic s-a evaporat. Din varii motive, de la presiunile din exterior până la interesele de ansamblu ale PSD şi punctuale ale lui Victor Ponta, pentru acesta din urmă şi pentru partidul său colaborarea cu preşedintele în noile condiţii e mult mai productivă decât conflictul. În plus, coabitarea mai are un avantaj major. Blochea
