Nu schimb nimic din ce-am scris despre Eurovision înainte și în timpul concursului. O ediție de locuri comune, voci bune și bunicele, creații abundent plate. Nu schimb nimic din ce-am scris (pot fi verificat de ampress.ro) despre Cezar Ouatu. El rămâne surpriza ediției 2013, stricând somnolența agitată, zgomotoasă și plată a unui festival care poate concura cu el însuși și iese pe locul doi și cu cel de la Mamaia, unde rezultatul se joacă strâns. Singura notă de originalitate, care a reușit să strice cadența previzibilului, a fost realizată de echipa României, iar Cezar Ouatu a probat valoarea sa de excepție. Într-o lume muzicală industrializată, manelizată, promovând fâțe fără școală, cu o educație primară, care cântă cu țâțele și iau notele cu bulanul dezgolit până dinsus de chilot, apariția din scena clasică a românului a constituit pentru mulți o revelație. Ce s-a petrecut la vot? Ce s-a petrecut și alte dăți, dar consacrând amănuntul că nimeni nu votează piese și prestații, ci încuscriri politice, vecinătăți, amiciții. În plus, pentru noi a apărut ceva de-a dreptul îngrozitor și hidos. Nu mai avem neamuri, nu mai avem vecini, nu mai avem amici.Nici măcar căpșunarii noștri, care ascultă, frisonați de nostalgii românești, Salam, Guță și Adi Minune, n-au catadixit să întrerupă o seară atmosfera manelistă, de înaltă respirație geto-dacă. Să-și fi surpat România respectul de care s-a bucurat prin civilizația și valorile universale care au dus-o uneori foarte sus? Până acum mai ciupeam ceva puncte de la vecini. Acum nici măcar Basarabia nu ne-a dat nota cu care ne obișnuise, preferând s-o dea Ucrainei. Nu juriul de la Chișinău ne-a depunctat, acela ne acordase 12 puncte, ci votul popular de dincolo de Prut, ceea ce este cu adevărat grav. Bulgaria ne-a dat zero, ca și alți vecini. Veneau, către noi, indiferent ce cântam, niște semne de simpatie de la țările gintei lati