Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Recenzie”pe Facebook la final de sezon “PLOAIA CARE VA VENI!” Jucătoarele şi oficialii CSM-ului au postat mesaje extrem de interesante după încheierea campionatului

Publicat in Ziar Dambovita, luni 20 mai 2013 ·

Finalul campionatului nu a fost cel aşteptat de fanii baschetului din Târgovişte. Obişnuiţi cu trofeele, suporterii CSM-ului au fost dezamăgiţi de rezultatul final, favoritele lor fiind învinse de marea finală de către ICIM Arad, marea rivală a dâmboviţencelor.

Dacă fanii nu au digerat foarte bine acest eşec înregistrat de elevele lui Florin Nini în finala Ligii Naţionale Feminine de Baschet, unele dintre jucătoare au dat senzaţia că sfârşitul campionatului a reprezentat o binecuvântare.

Pe paginile de Facebook ale unora dintre baschetbalistele care au evoluat la Târgovişte au fost postate mai multe mesaje cu privire la finalul mai puţin fericit al sezonului 2012 – 2013.

Dacă unele dintre fete au părut afectate de înfrângerea suferită în faţa Aradului, altele s-au arătat, mai degrabă, mulţumite că experienţa lor în România s-a încheiat.

Rusoaica Kseniia Tikhonenko a ţinut să le mulţumească tuturor celor cu care a lucrat la Târgovişte şi a anunţat că din stagiunea viitoare va juca pentru fosta adversară a Municipalului din play-off-ul Euroligii: “Sezonul s-a încheiat. Mulţumesc România pentru tot. Am petrecut aici momente bune, dar şi rele. În sezonul următor voi juca pentru Sparta&K, din Rusia.”

Maja Miljkovic a preferat să posteze un mesaj în care şi-a îndemnat fostele colege să meargă mai departe şi să lase în urmă toate supărările pricinuite de rezultatele obţinute la Târgovişte: “Niciodată să nu renunţi! Nu există ceva care să te facă să crezi că acesta este finalul. Este doar un nou început”.

Jucătoarea cu cea mai slabă evoluţie în cele 5 jocuri ale finalei, Gabriela Mărginean, a declarat: “Mi-a plăcut la Târgovişte. Poate doar conducerea a lăsat puţin de dorit. Fanii şi toţi cei care au crezut în noi au tot respectul meu pentru totdeauna”.

Managerul Olga Masilionene a postat unul dintre cele mai emoţionante mesaje, litu

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 14 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 10 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 13 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 10 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 8 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 9 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 10 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 12 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 13 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 13 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Vremea

București
acum

17°
dum.

17°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

15°
dum.

15°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°