Noul Cod Civil cuprinde dispozitii speciale referitoare la o categorie contractuala cu un istoric relativ tumultuos in peisajul legislativ romanesc - vanzarea cu optiune de rascumparare. Astfel, art. 1758 defineste aceasta varietate de vanzare ca fiind vanzarea afectata de conditie rezolutorie prin care vanzatorul isi rezerva dreptul de a rascumpara bunul sau dreptul transmis cumparatorului.
Chiar daca denumirea este noua, institutia la care aceasta se refera nu reprezinta o premiera in dreptul roman. Vechiul Cod Civil reglementa, inca din anul 1864, in limbajul caracteristic epocii, "facultatea de rescumparare", respectiv "pactu prin cari vendetorulu isi reserva dreptulu a lua inapoi lucrulu vendutu, restituindu pretulu". Din considerente economice si sociale pe care nu le detaliam cu aceasta ocazie, vanzarea cu pact de rascumparare nu a supravietuit vreme indelungata in secolul urmator, dispozitiile Codului Civil care o reglementau fiind abrogate in anul 1931 de Legea contra cametei iar operatiunea in sine fiind sanctionata cu nulitatea absoluta.
Mult timp dupa abrogarea Legii contra cametei, doctrina si jurisprudenta romaneasca au continuat sa trateze drept nule absolut contractele de vanzare cu pact de rascumparare. Abia in anul 2000 Curtea de Apel Bucuresti constata, prin decizia civila nr. 3136/R din 05.10.2000, faptul ca, urmare a unor abrogari succesive de acte normative, contractele de vanzare cu pact de rascumparare sunt valabile.
Desi motivarea instantei nu a fost scutita de critici din partea doctrinei, decizia Curtii a reactivat in practica o institutie juridica tratata cu maxima reticenta pana la acea data. Si astfel, de cele mai multe ori in cadrul unor tranzactii complexe de fuziuni si achizitii (M&A), s-a acceptat din ce in ce mai des redactarea si incheierea contactelor de Put Option guvernate de legea romana.
