Manuel Donescu, secretar de stat în Ministerul Economiei, a participat vineri la dezbaterea Politici publice de Responsabilitate Socială Corporativă (CSR) în Europa şi în România, organizată în cadrul celei de-a III-a ediţii a conferinţelor European CSR Lessons, conform unui comunicat de presă.
Manuel Donescu a subliniat că "la nivelul Ministerului Economiei, îndeosebi al comerţului exterior, activitate pe care o coordonez, am acţionat constant pentru promovarea şi susţinerea integrării practicilor de CSR în cadrul companiilor din România în baza principiilor şi directivelor UE, ghidului UN Global Compact, precum şi liniilor directoare ale OCDE".
Secretarul de stat pentru comerţ exterior a menţionat că practicile de responsabilitate socială constituie un avantaj competitiv pentru companii, inclusiv pentru IMM-urile din România. Aceste practici, promovate cu succes de companiile multinaţionale, sunt cu atât mai importante pentru exportatorii români în condiţiile în care, atât partenerii de afaceri din economiile dezvoltate cât şi investitorii solicită îndeplinirea unor standarde etice, sociale şi de mediu, internaţional acceptate, se arată în comunicat.
Raportarea de către marile companii occidentale a impactului CSR va conduce la accelerarea procesului de integrare voluntară a unor standarde de către furnizorii din România. "Este o evoluţie economică firească: exportatorii români au privit iniţial ca o necesitate aceste standarde pentru a fi în măsură să furnizeze mărfuri pe pieţele internaţionale dezvoltate, ulterior devenind o normalitate. Un exemplu îl constituie aplicarea sistemelor de management sau obţinerea certificărilor de specialitate", a precizat secretarul de stat Donescu.
F.A. Manuel Donescu, secretar de stat în Ministerul Economiei, a participat vineri la dezbaterea Politici publice de Responsabilitate Socială Corporativă (CSR) î