Fără doar şi poate cea mai frumoasă dintre toate, chiar dacă a plouat în draci, din nou racord cu absolut toate peliculele pe care le văd şi din care nu lipseşte o torenţială esenţială!
Dar, chiar şi aşa sub pelerina mea de fantomă HBO, îmi doresc să se inventeze nu numai ceasul subacvatic ci şi celularul şi tableta water-proof. Cozile sunt tot mai lungi, şi e firesc: sunt 1800 de ziarişti oficiali, iar cei de la intarare, armata în uniforme grej, de nuanţa nisipului ud sunt nemiloşi, nu dau drumul decât cu vreo 10 minute înainte de proiecţie şi, dacă nu-ţi ţii rând, n-ai şanse să prinzi loc. Dar gata cu văicăreala, pe 18 s-au întâmplat mai multe minuni. După 5 ani, scriind, transmiţând la radio şi TV, şi sperând că de la anul voi căpăta şi eu mult visata legitimaţie roz, am ajuns la Doamna Presei: Christne Aimé, pe care am iubit-o şi mai tare. Nu numai că mi-a înlesnit să pot închiria la Ibis Budget (fost Etap) trei nopţi fix în mijlocul perioadei, primul weekend de Rusalii, când era overbooked, (şi–a amintit mailul meu în care descriam cum voi sta eu pe plajă, să-mi bat articolele pe Tableta Vodafone - nepractică fiind, nici nu m-am gândit că n-aş avea priză s-o încarc), dar m-a şi upgradat la badge. Sigur, mai există şi rose pastille, ba şi una albă, dar aşa are mai mult haz, să nu ai totul de la început, că nu-ţi mai rămâne la ce să visezi!
Episodul doi al zilei: filmul Fraţilor Coen, cea mai mare densitate de jurnalişti în faţa Sălii Debussy. Între ei, Gloria (nu filmul chilian şi nici cel al lui Cassavetes, ori şi mai în urmă, ”Cea care nu cântă” al lui Bocăneţ) ci cea de la CineMagia. Pe nişte şuvoaie de ocean din cer, trece pe lângă noi unul dintre veşnicii vânzători ambulanţi minoritari, care, în funcţie de condiţiile meteo, vând pălării de soare sau umbrele mici sau mari. Una dintre ele, colorată parcă asemeni filmelor de pe vremea lui Méliès, m
