Lucrurile s-au calmat la FC Braşov după victoria de sâmbătă, 3-2 cu Pandurii, de la Târgu Jiu. Azi dimineaţă, la primul antrenament al săptămânii, au fost reprimiţi în lot jucătorii Nuno Viveiros, Cristi Munteanu şi Cristi Ionescu. Cei trei au fost exilaţi joia trecută, după ce echipa a refuzat să se antreneze şi după ce fotbaliştii şi-au cerut drepturile salariale restante.
„Nu putem fi de acord cu un asemenea comportament înaintea unui meci foarte important. Dacă erau nemulţumiţi, jucătorii puteau acţiona pe cale legală şi puteau înainta memorii. Cei care nu doresc să facă deplasarea la Târgu Jiu, pot rămâne la Braşov, nu e nici o problemă, însă nu cred că se va întâmpla aşa ceva. Am decis ca Viveiros, Cristi Munteanu şi Cristi Ionescu să meargă la echipa a doua şi ne gândim serios la ce jucători le vom mai prelungi contractele. Dacă ei cred că aşa se rezolvă problema, se înşală amarnic. S-au platit peste 600.000 de euro pentru ca FC Braşov să pimească licenţa şi nu este uşor în această perioadă“, a declarat joia trecută directorul general Constantin Zotta.
Ieri, acelaşi Zotta le-a mai dat o veste bună fotbaliştilor. “Zilele viitoare o să încasaţi salariul pe o lună şi o primă”, a spus directorul formaţiei de sub Tâmpa.
Jucătorii de la FC Braşov au restanţe salariale de trei luni, iar prime nu prea au văzut în acest sezon.
Lucrurile s-au calmat la FC Braşov după victoria de sâmbătă, 3-2 cu Pandurii, de la Târgu Jiu. Azi dimineaţă, la primul antrenament al săptămânii, au fost reprimiţi în lot jucătorii Nuno Viveiros, Cristi Munteanu şi Cristi Ionescu. Cei trei au fost exilaţi joia trecută, după ce echipa a refuzat să se antreneze şi după ce fotbaliştii şi-au cerut drepturile salariale restante.
„Nu putem fi de acord cu un asemenea comportament înaintea unui meci foarte important. Dacă erau nemulţu