Proprietarii de terenuri agricole vor fi stimulaţi, din 2014, să arendeze sau să vândă fermierilor activi suprafeţele nelucrate, caz în care vor primi subvenţia de la UE şi un plus de 20% din acest sprijin, a declarat, luni, comisarul european Dacian Cioloş. Astfel, potrivit schemei propuse de Cioloş, toate fermele mici, cu suprafeţe între 1,5 şi 5 hectare, ar putea primi, spre exemplu, 700 de euro pe fermă în fiecare an. Dacă dintre proprietarii de ferme mici sunt persoane în vârstă care locuiesc la ţară sau persoane care locuiesc la oraş, dar au teren în mediul rural, şi luau subvenţii fără să lucreze terenul, din 2014 persoana respectivă va fi stimulată să cedeze sau să arendeze terenul unui agricultor care chiar îl lucrează. Măsura va fi finanţată prin Programul European de Dezvoltare Rurală, din fonduri europene. Proprietarii de terenuri agricole vor fi stimulaţi, din 2014, să arendeze sau să vândă fermierilor activi suprafeţele nelucrate, caz în care vor primi subvenţia de la UE şi un plus de 20% din acest sprijin, a declarat, luni, comisarul european Dacian Cioloş. Astfel, potrivit schemei propuse de Cioloş, toate fermele mici, cu suprafeţe între 1,5 şi 5 hectare, ar putea primi, spre exemplu, 700 de euro pe fermă în fiecare an. Dacă dintre proprietarii de ferme mici sunt persoane în vârstă care locuiesc la ţară sau persoane care locuiesc la oraş, dar au teren în mediul rural, şi luau subvenţii fără să lucreze terenul, din 2014 persoana respectivă va fi stimulată să cedeze sau să arendeze terenul unui agricultor care chiar îl lucrează. Măsura va fi finanţată prin Programul European de Dezvoltare Rurală, din fonduri europene.