Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cântăreaţa Mary J. Blige datorează fiscului american peste 3,4 milioane de dolari

Publicat in Mediafax, luni 20 mai 2013 ·

Problemele financiare ale cântăreţei Mary J. Blige au devenit tot mai serioase, după ce fiscul american a dat-o în judecată pe renumita artistă, de la care solicită achitarea sumei de 3,4 milioane de dolari, care reprezintă taxe şi impozite neachitate.

În noul proces, experţii de la IRS (Internal Revenue Service) afirmă că Mary J. Blige trebuie să achite suma de 3,4 milioane de dolari, reprezentând taxe şi impozite neachitate aferente anului 2009 (574.907 dolari), 2010 (2.203.743 dolari) şi 2011 (647.604 dolari), informează TMZ.com.

Artista americană, care a fost dată în judecată la începutul lunii februarie şi pentru neachitarea unui împrumut bancar de 500.000 de dolari, datorează totodată statului New Jersey suma de 901.769 de dolari, potrivit unor documente oficiale.

Noul proces reprezintă încă o problemă de natură financiară cu care se confruntă cântăreaţa newyorkeză. În 2011, ea a fost dată în judecată pentru că nu a achitat un alt împrumut la bancă, în valoare de 2,2 milioane de dolari, şi, tot anul trecut, fundaţia ei de caritate, The Mary J. Blige and Steve Stoute Foundation for the Advancement of Women Now Inc, a fost acuzată de deturnare de fonduri şi de înşelăciune, prin utilizarea frauduloasă a banilor destinaţi unor burse studenţeşti.

Artista americană a spus că situaţia financiară dezastruoasă a fundaţiei sale a fost cauzată de personalul acestei organizaţii: "Problema e că nu am avut oameni potriviţi la locul potrivit pentru a face lucrurile potrivite".

Pe parcursul celor 15 ani de carieră, Mary J. Blige a lansat pe piaţă nouă albume şi a fost recompensată cu nouă premii Grammy. Cel mai recent album, lansat în anul 2011, se numeşte "My Life II... The Journey Continues (Act 1)". Mary J. Blige este singurul artist din lume care a fost premiat cu Grammy la toate cele trei categorii majore ale muzicii afroamericane - "R&B

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°