Rusia va avea nevoie de trei până la cinci ani pentru a depăşi perioada de stagnare şi pentru a-şi construi o economie eficientă, a declarat fostul ministru rus de Finanţe, Alexei Kudrin, informează Ria Novosti.
"Chiar dacă ne suflecăm mânecile şi ne apucăm de lucru chiar în acest moment, vom avea nevoie de trei până la cinci ani pentru a atinge noi elemente de eficienţă", a declarat Kudrin într-o reuniune desfăşurată în Parlamentul rus.
Produsul Intern Brut (PIB) al Rusiei a crescut în primul trimestu al anului 2013 cu 1,6%, faţă de 4,8% cât s-a înregistrat în anul 2012, potrivit datelor statistice oficiale.
În luna aprilie a acestui an, Ministerul rus al Economiei şi-a revizut în scădere prognoza pentru creşterea PIB în anul 2013 de la 3,7% la 2,4%, iar pe cea pentru anul 2014 de la 4,3% la 4,1%.
Fostul ministru al Finanţelor, Alexei Kudrin, a mai declarat şi că nu este la fel de optimist în legătură cu prognoza de creştere economică făcută de Ministerul Economiei, de peste 3% în a doua parte a anului în curs.
Fii la curent cu ştirile economice ale momentului. Abonează-te la pagina de Facebook Gândul Financiar.
Rusia va avea nevoie de trei până la cinci ani pentru a depăşi perioada de stagnare şi pentru a-şi construi o economie eficientă, a declarat fostul ministru rus de Finanţe, Alexei Kudrin, informează Ria Novosti.
"Chiar dacă ne suflecăm mânecile şi ne apucăm de lucru chiar în acest moment, vom avea nevoie de trei până la cinci ani pentru a atinge noi elemente de eficienţă", a declarat Kudrin într-o reuniune desfăşurată în Parlamentul rus.
Produsul Intern Brut (PIB) al Rusiei a crescut în primul trimestu al anului 2013 cu 1,6%, faţă de 4,8% cât s-a înregistrat în anul 2012, potrivit datelor statistice oficiale.
În luna aprilie a acestui an, Ministerul rus al Economiei şi-a revizut în scădere prognoza