Cum putem explica fascinatia exercitata de utopiile totalitare asupra atator intelectuali? Care sunt resorturile psihologice ale orbirii voluntare?
Excelentul eseist, intelectual public si critic cultural Angelo Mitchievici a scris o carte deopotriva istorica si psihologica, o investigatie de o superba eruditie si nu mai putin admirabila intensitate morala.
Fin analist al meandrelor comunismului romanesc, cunoscator subtil al relatiei dintre intelectuali si totalitarism in veacul numit de Hannah Arendt al furtunilor ideologice, Angelo Mitchievici realizeaza in "Umbrele paradisului" un adevar tur de forta, o arhelogie a avatarelor iluziilor despre URSS in randul atator personalitati culturale si politice din Romania si Franta. De la Romain Rolland si Henri Barbusse la Panait Istrati, Alexandru Sahia, Geo Bogza, Zaharia Stancu, G. Calinescu si Tudor Arghezi, descoperim in cartea lui Angelo Mitchievici o veritabila panorama a cecitatii umane. Intr-adevar, nimeni nu este mai orb decat cel care refuza sa vada. Ceea ce am numit candva frenezia supunerii este tratat aici cu minutioasa, as spune chirurgicala rigoare.
Universitar de aleasa tinuta, prozator, critic de film si istoric al ideilor, Angelo Mitchievici nu scrie un rechizitoriu al uneu pasiuni care azi, cu beneficiul distantei, ne apare drept penibila, absurda, ridicola. Si totusi, sa nu uitam, in anii 30, cum spunea François Furet, comunismul si fascismul aveau un viitor. Erau amandoua religii politice incandescente, generau angajamente existentiale. Aceste lucruri sunt spuse cu maxima claritate de Arthur Koestler in memoriile sale. Autorul marelui roman metafizico-politic care este "Intuneric la amiza"a fost el insusi unul dintre cei magnetizati de promisiunea salvatoare a sovietismului. Ruptura sa cu bolsevismul a intervenit abia dupa procesele-spectacol de la Moscova si, m
