Neville Neville, tatăl foştilor fundaşi de la Manchester United, Phil şi Gary Neville, a fost inculpat pentru agresiune sexuală, a anunţat, luni, Parchetul din Manchester, citat de AFP.
Neville, în vârstă de 63 de ani, va fi audiat la tribunal săptămâna viitoare.
"Poliţia din Manchester a anchetat o acuzaţie de agresiune sexuală împotriva lui Neville Neville din martie 2013. Am revăzut toate dovezile şi am autorizat poliţia pentru inculparea lui pentru agresiune sexuale prin penetrare împotriva unei femei de 46 de ani", a declarat Nazir Afzal, şeful Parchetului regal din nord-vestul Angliei.
Neville Neville este tatăl lui Gary şi Phil Neville, doi foşti fundaşi la Manchester United, campioni ai Europei în 1999 sub conducerea lui Alex Ferguson.
Gary Neville, 38 de ani (85 selecţii) face parte din staful tehnic al selecţionerului Angliei, Roy Hodgson. Phil (36 de ani, 59 selecţii) este actualul căpitan al echipei Everton.
Neville Neville, tatăl foştilor fundaşi de la Manchester United, Phil şi Gary Neville, a fost inculpat pentru agresiune sexuală, a anunţat, luni, Parchetul din Manchester, citat de AFP.
Neville, în vârstă de 63 de ani, va fi audiat la tribunal săptămâna viitoare.
"Poliţia din Manchester a anchetat o acuzaţie de agresiune sexuală împotriva lui Neville Neville din martie 2013. Am revăzut toate dovezile şi am autorizat poliţia pentru inculparea lui pentru agresiune sexuale prin penetrare împotriva unei femei de 46 de ani", a declarat Nazir Afzal, şeful Parchetului regal din nord-vestul Angliei.
Neville Neville este tatăl lui Gary şi Phil Neville, doi foşti fundaşi la Manchester United, campioni ai Europei în 1999 sub conducerea lui Alex Ferguson.
Gary Neville, 38 de ani (85 selecţii) face parte din staful tehnic al selecţionerului Angliei, Roy Hodgson. Phil (36 de ani, 59 selecţii) este actualul