Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blue Angel-FC Municipal 1-2 (0-2) la fotbal feminin

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 20 mai 2013 ·

În etapa a VIII-a a play off-ului Ligii I la fotbal feminin, FC Municipal Târgu-Mureş a învins duminică, în deplasare, scor 2-1 formaţia Blue Angel Cristian Braşov. „Municipalele” au dominat jocul, dar prima ocazie a aparţinut gazdelor. Scorul a fost deschis de mureşence, în minutul 10, când Bianca Sandu a transformat o lovitură de pedeapsă. Până la pauză, Kopácsi Borbála a majorat diferenţa şi la vestiare s-a intrat cu 2-0. Repriza secundă a fost echilibrată, dar ocaziile importante au fost înregistrate la poarta gazdelor. Acestea au fost însă cele care au înscris singurul gol al reprizei secunde, în minutul 82, cu un şut de la distanţă care a surprins portarul mureşencelor. Cu acest rezultat, mureşencele se menţin pe locul secund, care asigură participarea la noua competiţie înfiinţată în fotbalul feminin, Cupa Balcanică. FC Municipal se află la trei puncte de ocupanta locului III, CFR Timişoara, care a pierdut în deplasarea de la Real Craiova cu 3-2. În etapa viitoare, echipa antrenorului Seches Carol va evolua tot în deplasare, la FC Brazi. Jocul se va disputa miercuri 22 mai, orele 11.00, după care, în ultima etapă, vor primi vizita echipei timişorene. Aceasta întâlneşte în penultima etapă, marţi, lidera Olimpia Cluj. Tot cu echipa timişoreană se vor confrunta şi în semifinalele Cupei României. Acestea se vor disputa în data de 5 iunie, de la ora 18.00, la Braşov. Cealaltă semifinală opune echipele CSŞ Târgovişte şi Olimpia Cluj, pe acelaşi stadion, începând cu orele 15.30. FC Municipal a evoluat în formula: Părăluţă, Fleşariu (55 Göder), Jáhn, Pupos, Sandu, Herczeg (60 Gorea), Kopácsi, Máthé, Roca, Sipos, Meleacă (75 Sárosi).

În etapa a VIII-a a play off-ului Ligii I la fotbal feminin, FC Municipal Târgu-Mureş a învins duminică, în deplasare, scor 2-1 formaţia Blue Angel Cristian Braşov. „Municipalele” au dominat jocul, dar prima ocazie a apar

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul PNL Bogdan Huțucă - „Ilie Bolojan este, oficial, noul premier desemnat“

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul PNL Constanța, Bogdan Huțucă a transmis un mesaj după desemnarea lui Ilie Bolojan ca pim ministru al României. Deputatul PNL a menționat că are convingerea că un guvern condus cu seriozitate, decență și cu obiective clare de reformă poate

Sorin Grindeanu: Marți sau miercuri am putea avea ÎNVESTIREA guvernului

Gandul acum 46 minute
„Este dificil ca toate procedurile să fie finalizate până luni, însă marți-miercuri putem avea guvernul”, spune Sorin Grindeanu, după discuțiile cu premierul desemnta, Ilie Bolojan. „Este extrem de dificil să ai acord politic complet, programul pus

Rezultate BAC 2025. Cele două județe în care rata de promovare a fost mai mare decât anul trecut

HotNews acum 6 ore
Rata de promovare la BAC 2025, înainte de contestații, este de 74,3%, față de 76,4% în 2024. În doar două județe din țară au fost înregistrate o creștere a ratei de promovare, față de anul trecut. Elevii au aflat rezultatele la BAC 2025. Acum, pot f

Președintele Nicușor Dan și-a depus declarația de avere la Agenția Națională de Integritate. Conține o listă cu 400 de persoane, dar nu e publică

HotNews acum o ora
Șeful statului a precizat, vineri, într-o discuție informală cu jurnaliștii, că și-a depus declarația de avere și că în anexă au fost trecute cele 400 de persoane care l-au împrumutat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, informează

Armata germană consideră Rusia un „risc existenţial” pentru Germania şi Europa (Der Spiegel)

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Armata germană consideră Rusia un „risc existenţial’ pentru Germania şi pentru Europa, conform unui raport publicat în revista Der Spiegel care citează un nou document strategic al Bundeswehr-ului, i

Ministrul italian al apărării spune că NATO nu mai are niciun motiv să existe

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, a declarat vineri că NATO „nu mai are un motiv să existe” și că UE nu contează pe scena globală, transmite Politico. Urmărește cele mai noi producții vi

Știri România O femeie a murit după ce și-a dat foc în plină stradă!

Ziua Constanta acum 6 ore
O femeie a murit după ce și-a dat foc, vineri, 20 iunie, la prânz, pe o stradă din orașul Petrila, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara. Deocamdată nu se cunoaște identitatea victimei. Incidentul a fost semnalat autori

Cum și-a recuperat Andrew Tate permisul de conducere, după ce a fost prins cu 196 km/h într-o localitate din Vâlcea

HotNews acum 5 ore
Andrew Tate fusese lăsat fără permisul de conducere după ce a fost surprins, pe 7 iunie, de polițiștii rutieri circulând bolidul cu 196 km/h într-o localitate cu limită de 50 km/h. Andrew Tate şi-a recuperat permisul de conducere, după ce a contesta

Marcel Ciolacu se implică în negocierile din PSD pentru ministere. Pe cine susține la Sănătate

Adevarul acum 40 minute
Fostul preşedinte PSD Marcel Ciolacu o susţine pe senatoarea Carmen Orban, fosta sa consilieră la Guvern, pentru funcţia de ministru al Sănătăţii.

Messi continuă seria de cuvinte frumoase între el și Cristiano Ronaldo: „Am multă admirație pentru el și pentru cariera pe care a avut-o și o are în continuare”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Lionel Messi a mărturisit, într-un interviu ulterior victoriei echipei sale Inter Miami cu Porto (2-1), că îl admiră pe omul cu care a împărțit scena fotbalului mare în ultimii 15 ani, Cristiano Rona

Vremea

București
acum

23°
vin.

20°/24°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/28°
lun.

18°/31°
Iasi
acum

22°
vin.

16°/23°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/26°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

22°
vin.

20°/24°
sâm.

13°/24°
dum.

15°/23°
lun.

17°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

16°/23°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/24°
lun.

15°/28°
Timisoara
acum

25°
vin.

18°/27°
sâm.

13°/27°
dum.

12°/30°
lun.

15°/34°