După mai bine de un an şi jumătate în care a lansat câteva hituri în Rusia, Dan Balan (ex O-Zone), cel mai cunoscut artist moldovean, revine pe piaţa muzicală internaţională cu single-ul “Lendo Calendo”, cântat împreună cu Tany Vander, o artistă tot din Republica Moldova, şi rapperul Brasco. “O perioadă am scos mai multe piese în limba rusă, care au fost number one în topuri, iar acum m-am hotărât să lansez o piesa internaţională, datorită căreia o să vin şi în România. Sper ca fanilor români să le placa noul single, mă voi întâlni cu ei cât de curând”, a spus Dan Bălan.
Piesa este compusă de Dan, iar la textul în spaniolă şi engleză au colaborat Gerina di Marco şi Romel Rachaird Cummings. “Linia melodică şi ritmul mi-au dictat faptul că versurile trebuie să fie într-o limbă hispanică. Cu toate acestea, eu nu ştiam mai deloc limba spaniolă, pe care m-am hotărât să o folosesc, aşa că în trei luni am învăţat-o, apoi am fost în Barcelona, ca să îmi perfecţionez accentul, şi am lucrat cu o cantautoare din Los Angeles, originară din Venezuela”, a mai zis artistul. Cuvintele care dau titlul piesei, “Lendo Calendo”, sunt născocite de Dan. “Deşi nu înseamnă nimic, le-am gândit ca pe nişte cuvinte magice, precum “Abracadabra”, sau “La lu lei””, a mai spus el. Videoclipul cântecului se va lansa luna viitoare şi va fi filmat sub îndrumarea unui cunoscut regizor rus.
Piesa “Lendo Calendo” - Dan Bălan ft. Tany Vander & Brasco poate fi asculattă aici:
După mai bine de un an şi jumătate în care a lansat câteva hituri în Rusia, Dan Balan (ex O-Zone), cel mai cunoscut artist moldovean, revine pe piaţa muzicală internaţională cu single-ul “Lendo Calendo”, cântat împreună cu Tany Vander, o artistă tot din Republica Moldova, şi rapperul Brasco. “O perioadă am scos mai multe piese în limba rusă, care au fost number one în topuri, iar acum m-a