Pentru poetul şi publicistul târgoviştean Mihai Constantin Alexandru (filolog, de formaţie): viaţa începe cu un cântec de dor sub arcul curcubeului. Simplu şi tulburător de firesc. Fără umbre de îndoială, fără gesticulaţii inutile în aşternerea unei clipe de existenţă. Începe astfel, pe măsura firii sale care îi dă ghes, în fiecare zi, să vadă lumina şi să asculte muzica razelor binefăcătoare. Începe cu emoţia cunoaşterii şi a destăinuirii. De fapt, se mărturiseşte pe sine însuşi prin taina versului - privilegiu subînţeles şi responsabilitate asumată de a-şi struni, fără încătuşări, viorile simţirii. Aceasta este impresia pe care ţi-o lasă recentul său volum de poezii "Romanţe sub castani" publicat de Editura Bibliotheca din Târgoviştea natală.

Peste 70 de poezii, adunate în cele 100 de pagini ale cărţii - prefaţată de către dr. George Coandă, membru al Academiei Americano-Române de Arte şi Ştiinţe din SUA - te invită să asculţi cântecul amintirilor aureolate de promisiunea dimineţii sau al nostalgiilor înveşmântate în vraja apusului.

Volumul de versuri, un amplu "poem pe pânză de borangic", ne dezvăluie chipul fiinţei sale lăuntrice făcute pentru a fi totuna cu lumea, cu ţara şi cu străvechea neclintire a neamului; cu femeia care-i fericeşte minutele vieţii şi ale devenirii, cu anotimpurile şi florile de mai, într-o neobosită căutare a omeniei şi armoniei, a drumului spre sine, pentru a şti să dăruiască. Şi reuşeşte, făcând pact cu zbuciumul, devenit rugăciune, al conştiinţei de om şi de poet; al puterii de a-şi dărui energia şi celorlalţi: "Sunt pescăruş desprins din mare/M-adăp şi mă hrănesc din ea./ Sunt pescăruşul tânăr care/ M-aprind pe ceruri ca o stea,/Îmbrăţişând cu pieptul zarea/Strigându-mi zbuciumul, chemare/ Şi-apoi m-afund din nou în mare/M-adăp şi mă hrănesc din ea..." ("Mărturisire").

Poeziile sale sunt asmenea unui strigăt de b