Gigi Becali, condamnat la 3 ani de inchisoare in dosarul schimbului de terenuri cu MApN, s-a predat, luni seara, la IPJ Ilfov, iar Babiuc si Cioflina, care au primit cate 2 ani, tot cu executare, au fost gasiti la domiciliul lor de catre politisti.
Potrivit sursei citate, politistii au pus in aplicare mandatele de executare a pedepsei in cazul celor trei, emise de instanta.
"Doi dintre condamnati, B. Victor si C. Dumitru au fost gasiti la domiciliul lor de catre politisti. Al treilea, B. Gheorghe (Gigi Becali - n.r.), s-a prezentat la sediul IPJ Ilfov, unde politistii Serviciului Urmariri din cadrul Directiei de Investigatii Criminale - IGPR au pus in aplicare mandatul de executare a pedepsei cu inchisoarea", se arata intr-un comunicat remis Mediafax de Inspectoratul General al Politiei Romane (IGPR).
Toti trei, dupa finalizarea procedurilor, vor fi incarcerati in arestul Politiei Capitalei.
Gigi Becali si ceilalti doi condamnati din acelasi dosar, Victor Babiuc si Dumitru Cioflina, vor fi dusi ulterior, cel mai probabil, la Penitenciarul Bucuresti Jilava, potrivit unor surse judiciare. In inchisoare, cei trei vor sta mai intai, timp de 21 de zile, la Sectia de carantina, pentru a fi evaluati si supusi unor investigatii medicale.
Gigi Becali a fost condamnat definitiv, luni, de instanta suprema la trei ani de inchisoare cu executare in dosarul schimbului de terenuri cu MApN, iar fostul ministru Victor Babiuc si fostul sef al Statului Major General Dumitru Cioflina au primit cate doi ani de inchisoare, tot cu executare.
Potrivit deciziei luate luni, completul de cinci judecatori al instantei supreme l-a condamnat pe Becali la doi ani de inchisoare pentru complicitate la abuz in serviciu in forma calificata si continuata.
In cazul finantatorului echipei Steaua Bucuresti - condamnat anterior la trei ani de inchisoare cu suspendar