Mijloacele de transport în comun ar putea fi dotate cu aparate de aer condiţionat. Conducerea Societăţii de Transport Public Local (TPL) Focşani a precizat că deja se află în tratative cu o societate care montează astfel aparate. Potrivit directorului TPL, Ion Diaconu, în primă fază se va monta un singur astfel de aparat, pentru a i se testa eficienţa. „Montăm deja un aparat, să vedem cât de eficient este acesta şi dacă rezultatele sunt bune intenţionăm să montăm pentru fiecare mijloc de transport în comun aparate de aer condiţionat”, ne-a declarat Ion Diaconu.
În parcul auto al TPL există peste 20 de mijloace de transport în comun, care ar putea fi dotate cu aparate de aer condiţionat. În anii trecuţi, pentru că nu existau astfel de sisteme, şoferii erau obligaţi să circule cu geamurile sau trapele autobuzelor deschise, pentru a asigura ventilaţia necesară călătorilor.