Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul COD CIVIL: Taţii, avantajaţi în cazul unui divorţ

Publicat in Informatia de Alba, luni 20 mai 2013 ·

Divorţurile demarate înainte de 1 octombrie 2011 şi nesoluţionate până în acest moment vor fi judecate pe baza Noului Cod Civil, potrivit unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform avocatnet.ro

Noul Cod Civil stabileşte că autoritatea părintească aparţine ambilor părinţi, şi nu doar unuia dintre ei, cum prevedeau regulile aplicabile înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ. Noul Cod Civil (NCC) a intrat în vigoare la 1 octombrie 2011 şi a modificat substanţial şi modul de exercitare a autorităţii tutelare.

În timp ce vechile reglementări prevedeau ca minorii vor fi încredinţaţi doar unuia dintre părinţi, Noul Cod Civil staueaza că, din 1 octombrie 2011, autoritatea părintească aparţine ambilor părinţi şi că, doar în interesul superior al copilului, instanţă poate decide altfel.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis în luna aprilie că aceste reguli din Noul Cod Civil se vor aplica şi pentru divorţurile intentate înainte de 1 octombrie 2011, care nu au fost soluţionate încă şi se afla într-o fază de atac.

Astfel, în ceea ce priveşte soluţiile date de instante în aceste procese de divorţ, impactul va fi semnificativ tocmai pentru că în Noul Cod Civil regulă la divorţ este exercitarea în comun a autorităţii părinteşti, spre deosebire de vechea reglementare, când scindarea autorităţii părinteşti şi încredinţarea minorului unuia dintre părinţi era nu doar regulă, ci chiar unica varianta reglementată, după cum a explicat Diana-Iulia Olac.

Taţii vor fi cei care vor beneficia de dispoziţiile deciziei ICCJ. Avocatul Diana-Iulia Olac a explicat că, de regulă, se considera ca taţii sunt cei avantajaţi de dispoziţiile Noului Cod Civil, având în vedere faptul că procentajul încredinţărilor copiilor minori către mame este covârşitor mai mare faţă de cel al încredinţărilor copiilor minori către taţi.(sursa www.r

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum o ora
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Ministerul Educației, anunț pentru perioada campaniei electorale: „Politica este interzisă în școli”

Gandul acum 16 minute
Ministerul Educației a transmis sâmbătă, 10 mai, într-un comunicat că, în timpul campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin, politica în școli este interzisă. Instituția subliniază că acest aspect nu interferează cu studiul domeniului poli

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 3 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

India și Pakistan ajung la un acord de încetare imediată a focului, după noi tensiuni la graniță

Ziua Constanta acum 3 ore
Pakistanul și India au ajuns la un acord privind o încetare a focului „imediată”, a anunțat sâmbătă după-amiază ministrul de externe pakistanez Ishaq Dar. Pakistanul și India au ajuns la un acord privind o încetare a focului „imediată”, a anunțat sâ

George Simion: Nu vă certaţi cu prietenii, cu familia. Era foarte uşor să câştigăm alegerile doar arătând imagini din timpul pandemiei

HotNews acum o ora
Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, George Simion, a transmis un mesaj pentru susţinătorii săi şi i-a îndemnat să nu se certe cu prietenii, cu familia. El susține că era foarte uşor să câştige alegerile doar arătând imagini din timpul pandemi

Traian Băsescu, mesaj pentru diaspora: „Nimeni nu are dreptul să întoarcă ţara spre Est, oricâţi bani a trimis în ţară”

HotNews acum 4 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu spune sâmbătă, într-un mesaj pe Facebook, că respectă sprijinul dat de diaspora „ţării mamă” prin sumele de bani trimise în ţară, dar diaspora trebuie să înţeleagă câteva lucruri. „Nicuşor Dan va fi Preşedintele Româ

Crin Antonescu vede campania pentru turul doi drept „războiul celor două secte – Petrov contra Georgescu”

HotNews acum 3 ore
Fostul candidat al PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, clasat pe locul trei în primul tur de scrutin, vede campania pentru turul doi drept o bătălie între „două secte dezlănțuite”, formate, pe de o parte, de „oastea lui Băsescu/

Dezvăluiri din culisele conclavului care l-a ales pe Papa Leon al XIV-lea. Manevrele prin care a pierdut marele favorit

HotNews acum 9 ore
„Eliberat. Zâmbitor. Seren. Cei care l-au întâlnit și au vorbit cu el îl descriu astfel pe cardinalul Pietro Parolin. Marele favorit al al conclavului, a doua zi după vot, pare să fi primit cu liniște primul act al lui Leon al XIV-lea: reconfirmarea

MApN dezminte o nouă știre falsă care circulă în mediul online privind suspendarea unor drepturi salariale pentru militari: „E o tehnică de manipulare”

Libertatea acum 2 ore
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a dezvăluit o tentativă de dezinformare online legată de drepturile salariale ale militarilor. Potrivit News.ro, o postare falsă susţinea suspendarea unor beneficii începând cu 1 iunie.

UPDATE - Ultimatum pentru Putin / Reacţia Kremlinului / Zelenski şi liderii europeni au purtat o discuţie telefonică cu Trump în timpul reuniunii lor de la Kiev / Avertisment neobişnuit al Ambasadei SUA la Kiev

News.ro acum o ora
Liderii Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi Poloniei au venit sâmbătă la Kiev şi, împreună cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au avut o convorbire telefonică comună cu Donald Trump pentru a discuta despre planurile pentru un acord de pa

Vremea

București
acum

12°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/20°
lun.

7°/14°
mar.

9°/17°
Iasi
acum

16°
sâm.

6°/17°
dum.

5°/12°
lun.

3°/14°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

12°
sâm.

10°/14°
dum.

10°/15°
lun.

10°/12°
mar.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/12°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
Timisoara
acum

18°
sâm.

5°/19°
dum.

6°/19°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°