Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Naţionalismul transformă barbaria într-un sport de masă

Publicat in Ziar Dambovita, luni 20 mai 2013 ·

Vă mai aduceţi aminte de războiul din Atlanticul de Sud, dintre Argentina şi Anglia, care a durat două luni şi douăsprezece zile? Miza conflictului era arhipelagul Faikland, numit de argentinieni Malvinas, iar de francezi, Maluine. Pe 2 aprilie 1982, când a-nceput conflictul, bravii soldaţi argentinieni au fost înarmaţi cu foarte mult patriotism. Cei englezi, doar cu armament performant. Desigur, au câştigat englezii. Războaiele pentru cucerirea de teritorii, în sensul clasic, nu mai sunt aşa de numeroase ca-n secolele XVI – XIX, dar nu au dispărut definitiv. Acum, sunt mai rare. Frecuşul diplomatic, uneori militar, dintre state nu este provocat doar de revendicarea de suprafeţe de pământ. Uneori, conflictul poate izbucni şi din cauza revendicării unei suprafeţe de apă, cum ar fi mările sau trecătorile.

Din a doua jumătate a secolului trecut, Taiwan şi Filipine sunt la cuţite. Este ceva asemănător cu conflictul dintre Anglia şi Argentina, doar că de data aceasta nu este vorba doar de uscat. în joc intră şi suprafeţe de apă. La o săptămâna după ce o şalupă taiwaneză a fost mitraliată de garda de coastă fi-lipineză, Taipei îşi aduce aminte că unul dintre pescarii taiwanezi a mierlit-o, şi-n data de 16 mai, brusc creşte gradul de presiune diplomatică asupra Manillei. lncidentul a avut loc pe apele canalului Bashi, între sudul insulei Formosa, denumirea medievală a Taiwanului de azi, şi nordul arhipelagului filipinez, exact locul pe care cele două state îl revendică sub formă de zonă economică de folosinţă proprie.

Conflictul piticilor

Această nouă etapă a incidentului diplomatic dintre Taiwan şi Filipine, doi aliaţi ai Statelor Unite, aduce în atenţia lumii un conflict presărat cu paradoxuri şi contradicţii. în primul rând, Taipei este total nemulţumit să vadă că Manilla tratează în plesneală suveranitatea Taiwanului, recunoscând oficial China continen

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Ministrul Sănătăţii: Sunt spitale unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 sunt transferate în alte unități sanitare

Adevarul acum 32 minute
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a afirmat că au fost identificate unități sanitare în România unde din 60 de prezentări de urgențe medicale și chirurgicale, 50 de pacienți au fost transferați în alte unități sanitare.

The King: Jannik Sinner a câștigat, în premieră, turneul de la Wimbledon. Carlos Alcaraz, fără replică în fața italianului

Adevarul acum 32 minute
Jannik Sinner și Carlos Alcaraz s-au întâlnit duminică seara în finala de la Wimbledon, o reeditare a ultimului act de la Roland Garros. Dacă spaniolul s-a impus la French Open după ce a salvat 3 mingi de meci consecutive, acum nu i-a mai mers în fa

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 19 minute
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum o ora
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum 2 ore
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 8 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

24°
dum.

16°/32°
lun.

17°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

23°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/30°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
Timisoara
acum

28°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

21°/34°
mie.

21°/34°