Modificările legislative venite în sprijinul marilor consumatori de energie ar putea conduce la reducerea cu două cifre a facturii plătite de aceştia, a declarat ministrul Economiei, Varujan Vosganian, la o conferinţă de presă.
Ministrul Economiei a declarat: „Pentru contracararea preţului energiei avem posibilitatea reducerii taxei de cogenerare, certificatele verzi, modalitatea prin care ANRE include în aval costuri de distribuţie şi de transport. Le putem discuta cu producătorii de aluminiu, oţel, produse chimice. Nu avem în vedere mutarea băieţilor deştepţi din energie în petrochimie sau siderurgie. Sunt chestiuni legate de economie. Dar pentru marii consumatori se pot găsi modalităţi specifice. Orientarea va fi pentru contracte pe termene lungi şi care să prevadă situaţia unor costuri nefavorabile”, a afirmat Varujan Vosganian.
Acesta a precizat că toate modificările legislative ce vor veni în sprijinul marilor consumatori ar putea reduce factura plătită de aceştia pentru energie cu două cifre.
„Modificările legislative vor scădea factura cu procente bune, poate chiar cu două cifre, pentru companii”, a adăugat Vosganian.
În ceea ce priveşte preţul plătit pentru gazele naturale, oficialul a precizat că recomandarea UE constă în continuarea calendarului stabilit pentru liberalizare.
„Pentru gaze va trebui să avem consultări, se poate ca CE să nu fie de acord. Recomandarea este ca România să îşi continue calendarul stabilit. Va trebui să discutăm cu marii consumatori şi să găsim soluţii”, a menţionat ministrul Economiei.
Focus Energetic
Modificările legislative venite în sprijinul marilor consumatori de energie ar putea conduce la reducerea cu două cifre a facturii plătite de aceştia, a declarat ministrul Economiei, Varujan Vosganian, la o conferinţă de presă.
Ministrul Economiei a declarat: „Pentru co