A mai trecut un an, începe un altul, aparent din ce în ce mai accelerat şi mai haotic. Luni,săptămâni,zile,ore,clipe,toate trec ireversibil, asemenea vorbelor. Întrebarea esenţială este: trec cu bun folos sau nu?

Pentru fiecare dintre noi,curgerea timpului are un început din momentul intrării noastre în această lume.Însă,contrar unor păreri apocaliptice bazate eronat pe simetria început-sfârşit,această curgere nu mai are sfârşit,în afară de situaţia în care veşnicia este sinonimă cu sfârşitul timpului.

Aparent, timpul nu curge la fel pentru fiecare deoarece percepţia noastră cronologică este influenţată de propria stare duhovnicească. Astfel, o stare echilibrată, liniştită, chiar contemplativă,ne dă senzaţia de dilatare a timpului, de încetinire a curgerii sale, un fel de pregustare a veşniciei, în timp ce o stare de frământare, plină de griji şi de îngrijorări („multi-tasking”, dacă vă mai aduceţi aminte) stârneşte sentimentul crizei de timp, de curgere rapidă a acestuia,culminând cu apariţia paradoxului "n-am timp nici să mor". În realitate,timpul curge uniform pentru întreaga creaţie,deoarece,în esenţa sa,timpul este existenţă,după cum ne spune Sf. Vasile cel Mare,cinstit chiar la începutul fiecărui an.

Cum însă toate cele ce există au un scop anume, înseamnă că timpul are o valoare existenţială,care se traduce prin folosul pe care îl poate aduce în viaţa noastră.Tocmai de aceea,pentru a cuantifica acest folos, încă din cele mai vechi timpuri omul a fost preocupat de măsurarea timpului,folosindu-se de diverse sisteme calendaristice.

În civilizaţia creştină, folosul curgerii timpului se cuantifică prin “vârsta duhovnicească”.Paradoxal,deşi creştinii folosesc un calendar al curgerii timpului astronomic, acesta este util doar pentru dobândirea sfinţeniei, a comuniunii oamenilor în Hristos.Acesta este şi motivul pentru care fiecare zi calendari