După ce a dat asigurări public că nu “va mai comenta” din funcţia publică activitatea Parchetului, premierul a ţinut să-şi acorde lui însuşi o derogare de la acest principiu. Şi să pună punctul pe „i” de la început. „Cred că rolul Parchetului este de a-i sancţiona pe cei vinovaţi, de a aplica legea şi de a nu ne întoarce niciodată în istorie. Nu vreau să mai văd, ca anul trecut, scene din anii ‘50, cu procurori din vacanţă care cercetează oameni de la ţară. Cred că aveţi foarte mulţi oameni care au încălcat legea şi trebuie să răspundă”, afirma dl Victor Ponta la numirea în funcţie a noii conduceri a Parchetului Public.

Nu am înţeles ce are Parchetul cu istoria, dar am înţeles mesajul transmis procurorilor. E inechivoc. În primul rând, dosarul “Referendumul” trebuie lăsat în stadiul în care este sau, mai bine, găsită o variantă de albire a învinuiţilor. În al doilea rând, prin declaraţia aceasta, dl Ponta a cerut cu punct şi virgulă ca şi procurorii care au instrumentat acest dosar să răspundă – pentru că, în concepţia lui, au încălcat legea –, îndreptând astfel degetul arătător ameninţător spre toţi cei cărora le trece prin cap ca, de acum înainte, în dosare sensibile, să ignore comanda politică. Şi s-ar putea să nu fie foarte greu de cuminţit procurorii care au instrumentat dosarul “Referendumul”, un punct vulnerabil pentru pioni importanţi ai actualei Puteri. C.S.M., instituţia care apără drepturile magistraţilor, pare să subscrie ideii primului-ministru. Chiar dacă aceste declaraţii sunt sinonime cu intruziunea politicului, de la cel mai înalt nivel, în actul de Justiţie, oficial, C.S.M.-ul nu a avut nicio reacţie. La fel, nici ministrul Justiţiei, nici, vocala, atunci când interesele de grup o cer, A.M.R. Tăcerea pe linie înregistrată acum vorbeşte ori despre o subordonare politică făţişă a celor trei voci care trebuiau să se audă după imixtiunea dlu