Vechiul Cod Civil nu trata problema negocierii contractelor. Cat priveste institutia bunei-credinte, aceasta nu avea un sediu al materiei, dedicat exclusiv. Respectiva configuratie a Codului Civil a facut ca, in ciuda tendintei belicoase a romanilor, conduita profund inadecvata din timpul negocierilor sa nu fie sanctionata de instantele de judecata. De altfel, ideea ca negocierile reprezinta un taram al conchistadorilor, unde orice era permis, a fost atat de incetatenita, incat nu am intalnit nici macar un litigiu care sa priveasca sanctionarea modului in care o parte a inteles sa negocieze.
Noul Cod Civil inaugureaza, din acest punct de vedere, o noua era, aceea a regulilor si precautiilor. Grija legiuitorului pentru aceasta etapa este dovedita de instituirea a nu mai putin de trei seturi de norme ce se aplica conduitei partilor pe durata negocierilor: obligatia general valabila de a actiona cu buna-credinta, buna-credinta incidenta in cazul particular al negocierilor si incriminarea unor anumite conduite pe parcursul negocierilor.
Iata cum se concretizeaza aceste noi repere juridice.
In primul rand, se interzice in mod expres ca partea sa negocieze fara intentia de a incheia un contract sau sa se retraga intempestiv dintr-o negociere. Prima ipostaza surprinsa de textul de lege este relativ clara. Cel putin teoretic, o atare situatie poate fi probata prin dezvaluirea continutului discutiilor purtate in paralel de partea acuzata de un comportament neloial, cu un tert, aflate in faza avansata (spre exemplu, prin intermediul martorilor), urmate, eventual, de incheierea contractului cu respectivul tert. Cronologia relatiei cu tertul, privita in paralel cu derularea negocierilor intre actorii legitimati in fata instantei ca victima si calau, vor reprezenta elemente esentiale in cadrul unui litigiu.
In exemplul dat, legea il san
