Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Roberta Anastase, în prezent deputat şi vicepreşedinte al PDL, se va căsători în 30 iunie, naşi urmând a-i fi, potrivit unor surse, preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa Maria.
Roberta Anastase, în vârstă de 37 de ani, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, se va căsători în data de 30 iunie cu partenerul său, omul de afaceri Victor Farca.
Potrivit unor surse apropiate celor doi, citate de Mediafax, naşii de cununie ar urma să fie şeful statului şi soţia sa, Roberta Anastase propunându-i preşedintelui Traian Băsescu să îi fie naş.
Nunta ar urma să aibă loc la Palatul Ştirbey. Roberta Anastase nu a trimis încă invitaţiile de nuntă, însă şi-a anunţat apropiaţii şi colegii din PDL despre evenimentul care va avea loc la sfârşitul lunii iunie.
Roberta Anastase formează un cuplu cu omul de afaceri Victor Farca de peste 15 ani. Presa a relatat că Anastase a primit un inel de logodnă Chopard.
Anastase, care a împlinit în luna martie 37 de ani, a absolvit Facultatea de Sociologie. Ea s-a făcut iniţial remarcată prin participarea la concursuri internaţionale de frumuseţe, la care a reprezentat România, în anii 1990.
Conform propriilor declaraţii, Anastase a intrat în politică înainte de a împlini 18 ani, ea înscriindu-se în PD. În prezent, Anastase conduce filiala judeţeană PDL Prahova şi se află la al doilea mandat de deputat.
Citeste mai mult pe RTV.NET
Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Roberta Anastase, în prezent deputat şi vicepreşedinte al PDL, se va căsători în 30 iunie, naşi urmând a-i fi, potrivit unor surse, preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa Maria.
Roberta Anastase, în vârstă de 37 de ani, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, se va căsători în data de 30 iunie cu partenerul său, omul de afaceri Victor Farca.
Potrivit unor surse apropiate celor doi, cit