Un proiect de lege care trenează la Senat ar putea fi salvarea finanţatorului Stelei, Gigi Becali, după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Mai precis, este vorba despre o iniţiativă legislativă propusă de deputaţii Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, prin care se doreşte amnistia unor infracţiuni cu pedepse privative de libertate până la 4 ani şi graţierea pedepselor cu închisoarea până la 6 ani. Cei doi parlamentari sunt deja la a doua încercare cu acest proiect, ei depunându-l prima dată în octombrie 2012, când a fost respins de Senat, şi a doua oară în februarie 2013.
Deşi numele lui apare pe proiectul de lege, deputatul PSD Mădălin Voicu nu-şi asumă întregul conţinut, precizând că el s-a ocupat de "partea cu condiţiile inumane în care trăiesc deţinuţii în penitenciare". Cu toate acestea, iniţiativa aflată la Senat nu face referire deloc la acest lucru.
"Putem umbla la el, eu nu am în domeniu ăsta o pregătire care să-mi permită să mă pronunţ. Eu pot să vă vorbesc despre de am propus, despre felul în care deţinuţii sunt trataţi în penitenciare. A, nu mai e? Probabil au scos partea asta la Senat. Dar eu cred că putem ajunge la o formă acceptabilă, n-o să se meargă până la 7 ani, facem până la 5 ani. Păi normal că-l susţin, dar eu vă zic care e partea de care m-am ocupat eu. Nu susţin aberaţii că nu sunt absurd, dar trebuie să se ajungă la o formă agreată de toată lumea.", a declarat Voicu, contactat de gândul.
Întrebat dacă acest proiect, dacă ar trece de Senat şi aprobat de Camera Deputaţilor, s-ar aplica şi finanţatorului Stelei, în dosarul în care a fost condamnat la închisoare, pesedistul s-a apărat, menţionând că nici nu se bănuia că Becali ar ajunge în această situaţie.
"Dar cine a ştiut că o să se întâmple asta cu Gigi Becali când s-a făcut proiectul? Ce mă interesea