Cea de a doua etapă de înscriere în învăţământul primar s-a desfăşurat în perioada 8 – 17 mai şi a fost destinată doar copiilor care nu au fost cuprinşi într-o unitate şcolară după prima etapă.
„În total, au fost depuse 168 de cereri, toate fiind validate. Două şcoli au cerut suplimentarea numărului de locuri în clasă, pentru a putea primi toţi copiii. Este vorba despre şcolile Aurel Vlaicu şi Avram Iancu. Nu există cereri nesoluţionate, în sensul că părinţii şi-au putut înscrie copiii la şcolile pentru care au optat. Cu toate acestea, Comisia judeţeană de înscriere va soluţiona orice situaţie specială care poate apărea de aici înainte, chiar dacă perioada de înscriere s-a încheiat. În astfel de cazuri poate fi vorba despre copii care se mută cu familia dintr-un alt judeţ, ori vin din străinătate şi altele“, ne-a asigurat Raluca Martin, inspector şcolar de specialitate din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad.